marți, 20 februarie 2018

Înviere

Când viața te îngenunchează şi nu mai
ai puterea să ridici ochii spre Cer, când cei din jur parcă nu te înțeleg şi ai senzația că eşti singurul care trece prin acea suferință, când rănile sunt atât de urâte şi atât de adânci încât nu speri la vindecarea lor, ai încredere că totul va fi bine. Da, ştiu, sună nebunesc. Dar nu aşa e credința? Nu e ea cea care se ancorează in Dumnezeu atunci când munții se clatină iar marea e agitată peste măsură de mult? Nu e ea cea care te face să te menții cumva la suprafață atunci când ceilalți cred că in orice clipă sfarsitul poveștii tale va apărea?
Nu, sfârşitul nu este acum, chiar dacă asta îți dorești. Nu, încercarea aceasta va aduce viață in tine şi prin tine dacă o vei lăsa să te zdrobească in modul corect. Ai întrebări in inimă, ai nelămuriri şi îți este frică de ce va fi mai departe. Dar ține minte că nu eşti singur, Dumnezeu este întotdeauna in controlul vieții tale, nimic nu Îi scapă. Să nu te gândești că El este undeva in Cer, stând plictisit şi privind la tine, iar apoi surprins exclamă: "Oh, la asta nu Mă asteptam". Nu, El ştie ce se întâmplă. Stie in ce situație eşti prins, câte lacrimi ai adunat in ochi acum câteva ore, câte lacrimi ai vărsat cu o noapte înainte, câte bătăi de inimă te apasă in fiecare clipă. Dumnezeu are soluția, nu întârzie niciodată şi nu apare prea târziu cu rezolvarea. Poate situația ta este moartă de câteva zile, ca Lazăr, toți așteptând ca minunea să fie făcută in timpul lor. Dar ține minte, că oricât de grav ar fi totul şi oricât de imposibil pare, la El întotdeauna va fi viață. Asa că, dacă te afli in punctul mort, bucură-te, căci învierea va apărea îndată. Bucură-te, căci noaptea va fi schimbată cât de curând intr-o dimineață. Crede că va fi bine. Şi nu mă crede pe mine, ci pe Dumnezeu, care a spus că niciodată nu te va părăsi. Niciodată. Dar asta înseamnă să mergi prin credință. Să mergi cu El, chiar dacă nimic nu are sens acum, chiar dacă alegerea făcută îți fărâmă inima, chiar dacă plecarea te va lăsa cu sufletul gol deocamdată, chiar dacă ochii nu mai pot vedea binele. Mergi in continuare, nu te opri. Un pic astăzi, un pic mâine. Dar nu te opri.

vineri, 9 februarie 2018

Ajunge zilei necazul ei

Trage aer adânc in piept. Închide ochii.
Expiră. Respiră ușor. S-a încheiat o zi. Încă una. Da, încă una. Sunt probleme. Unele au rămas la fel, altele s-au agravat. Oricât dai cu mâna, oricât ai vrea să le ştergi, rămân acolo, neschimbate. Ai plâns şi poate încă o mai faci. Te doare. Poate mai tare decât înainte. Poate nu poți trece peste. Poate îți spui că e ceva greşit la tine. Nu, nu îți găseşti locul, nu găseşti sensul, nu simți nimic bun. Te concentrezi pe partea urâtă a lucrurilor. Simți că nu eşti suficient de.
Ce viață. E grea, nu? E ca marea. Frumoasă şi sărată. Agitată şi calmă. Când crezi că deasupra e linişte, in adâncul ei e un curent puternic care nu te lasă să înoți.
Mai stai cu ochii închişi şi ascultă-ți inima cum bate. Încă bate. Ai spus de atâtea ori că simți că mori. Că nu vei trece peste de data aceasta. Că nimic nu mai poate fi schimbat la tine. Dar uită-te aici. Ai ajuns la finalul acestei zile. Prin pași mici, dar siguri, eşti unde trebuie să fii. Nu mă crezi? Nu? Păi ştii de ce? L-ai pierdut pe Hristos in mijlocul îndoielii. Crezi că eşti părăsit in tumultul greutăților. Dar nu eşti,  ci doar ai pus frica pe primul loc. Hristos e chemat, dar nu pentru ajutor, ci pentru interogări. De ce tu şi nu ăla care lucrează puțin pentru El? De ce problema asta şi nu altceva mai ușor?
Credința nu înseamnă doar imposibilul făcut posibil. Credința, in primul rând, înseamnă să alegi să mergi cu Dumnezeu, chiar dacă nu stii pe unde îți vor fi paşii duşi. Înseamnă să pui voia Lui mai presus de a ta, chiar dacă nu înțelegi de ce. Înseamnă mulțumire pentru ajutorul care vine, chiar dacă nu acum. Problemele pot fi la fel pentru moment, situațiile pot rămâne neschimbate deocamdată, dar trebuie să fii sigur de un singur lucru: Dumnezeu este cu tine. El chiar este cu tine şi are un plan extraordinar. Şi ştii ce contează cel mai mult? Nu schimbarea situațiilor, ci schimbarea inimii tale. Asta e esența încercărilor. Dumnezeu chiar este stânca ta in momentul de față? Când e ușor in viață, e floare la ureche să afirmi asta. Dar acum, in greu, acum când totul îți stă împotrivă, când cei apropiați nu te pot ajuta, când oamenii in care te încredeai pleacă, poți spune "Doamne, mulțumesc pentru răul din viață, căci ştiu că Tu il vei preschimba in bine. Poate nu când vreau eu, dar am credință in Tine" ?
Aici arăți cât ai crescut.
Trage aer adânc in piept. Închide ochii. Expiră. Respiră ușor. Nu te tulbura. Primeşte pacea lui Dumnezeu. Deschide-ți inima înaintea Lui şi asteaptă in tăcere ajutorul Său.

sâmbătă, 3 februarie 2018

Nu sunt o drăguță

Nu sunt o drăguță. Nu vreau să stau
toată ziua zâmbind şi spunând că totul merge lin in viață, chiar dacă realitatea este cu totul alta. Da, plâng. Da, mă îndoiesc. Da, nu cred. Eu nu pricep cum pot sta unele persoane cu zâmbetul până la urechi toată ziua şi apoi mai spun că cei care nu fac la fel clar nu au o relație strânsă cu Dumnezeu, altfel ai fi fericit toată viața, indiferent de circumstanțe. Ei, acum spune-mi cum ai putea zâmbi cu toți dinții in fața morții. Sau in fața impasului. In fața bolii. Da, înțeleg că scrie acolo "veselă să îți fie inima pe vecie". Dar este o bucurie diferită. O bucurie simțită cu totul altfel in suferință. Şi da, poate nu zâmbesc şi poate plâng mult şi poate nu vreau să mă prefac. Ce rost are să zâmbesc când in inimă numai bucurie şi pace nu-s?
Nu sunt o drăguță. Nu caut acceptarea celor din jur. Nu mă modelez după cum vrea fiecare, doar pentru că spun nişte lucruri deranjante pentru unii şi încurajatoare pentru alții. Da, spun păcatului păcat. Nu, nu te trag de mânecă pentru ce faci, nu arăt cu degetul, nu e treaba mea. Dar nici nu vreau să fiu fără o coloană vertebrală. Să accept nişte chestii doar ca să nu spună că sunt îngustă. Demodată. "Hai fată, chiar aşa? Fii şi tu mai altfel, vrei să spună că pocăiții nu sunt distractivi?" Eu nu spun că trebuie să fiu cu gura pe ei, dar nici bufon. Nu, mulțumesc.
Nu sunt o drăguță. Nu caut atenția nimănui. Dacă trebuie să urc singură muntele, atunci voi face asta. Dacă trebuie să stau singură in picioare când toți sunt in genunchi, atunci o voi face. Da, îmi place să fiu oaia neagră din poveste. Oile negre mereu au avut cele mai frumoase lecții de învățat. Am observat in Biblie asta, nu inventez nimic.
Nu sunt o drăguță. Nu umblu cu zăhărelul pentru a te impresiona. Sunt şi amară şi dulce. Spun ce consider, nu ce ar vrea alții să audă.
Exprimă-te. Vorbește. Stai drept, chiar dacă mulți vor să te îndoaie. Nu fi drăguț, nu mereu. Fii ce ştii că trebuie să fii.

joi, 25 ianuarie 2018

Scânteie

Mi-am dat seama că sunt doar o stea
căzătoare in lumea aceasta când am simțit dorul după Cer. Stelele nu stau mult pe pământ, la un moment dat li se face dor de înălțimi, de culorile inimaginabile ale universului, de lumină. Mi-am dat seama că sunt o străină pe aici, o călătoare atunci când am căzut in țărână şi am simțit un dor puternic după zbor. Eu nu sunt făcută numai pentru mers, pentru alergat, pentru târât. Sunt făcută pentru zbor. Acum sunt începătoare, dar o să mă vezi într-o zi mai sus de vârful munților. Şi ai să mă crezi într-un final.
Mi-am dat seama că sunt străină aici atunci când am plâns. In cer nu sunt lacrimi. Nici dureri. Sau suferință. Nu există gustul amărăciunii acolo. Dar nici nu poți ajunge la Cer fără să guşti fierea de jos.
Mi-am dat seama că sunt o străină atunci când inima îmi cânta şi în văi groaznice, in umbre, in întuneric. Inima mea, săraca, nu mai e demult întreagă, dar fără frânturile din ea nu aş fi compus atâtea melodii.
Eu nu sunt de aici. Chiar nu sunt. Eu trec alene, pe cărare, strângând poveşti într-un cufăr. Trec prin viață printre rânduri şi cuvinte, având un mare dor de Dumnezeu.
Nu îmi e frică de moarte. E o trecere din "neființă" in ființă. Nu o să mă auzi. O să trec ca un petic de lumină. Ca o primă scânteie de după apus. Şi după nuanțele de portocaliu urmează roşu, mov, albastru, roz, apoi alb şi mai alb, din ce in ce mai alb.

marți, 23 ianuarie 2018

Adu-mi aminte

Doamne, adu-mi aminte să iubesc.
Uneori îmi e tare greu şi îmi e frică. Îmi e frică să mai las o bucată din inimă in palmele altora. Dacă vor profita ca toți ceilalți? Stii, Doamne, eu sunt tare naivă şi am încredere prea mare in oameni. Şi chiar dacă m-au lovit, am avut obiceiul să am încredere in continuare, sperând că se vor schimba, că vor realiza cât de tare m-a durut şi că vor renunța la a mă mai răni. Vai, cât de naivă am fost. Doar dă-mi putere să iubesc.
Doamne, adu-mi aminte să mă opresc din drum atunci când paşii mă vor purta departe de Tine. Din când in când mă rătăcesc, mă pierd, e prea multă lume in jurul meu şi amețesc, nu mai ştiu unde mă aflu.
Doamne, adu-mi aminte că Tu poți oricând să luminezi întunericul, oricât de greu ar fi.
Adu-mi aminte să am credință in Tine atunci când totul se fărâmă. Să cred că încă mai am aripi, chiar dacă alții au încercat să le smulgă.
Adu-mi aminte să trăiesc ceea ce rostesc, să nu mă prefac doar pentru a fi acceptată. Adu-mi aminte să fiu eu. Adică Tu in mine.
Adu-mi aminte să nu obosesc atunci când greul vrea să-mi stingă speranța. Adu-mi aminte să-mi port viața in lumină şi curăție. Să nu mă clatin când toți pică. Să nu mă compromit când toți îşi vând sufletul. Adu-mi aminte de mine când mă caut in alții. In trecut. In momente demult apuse.