miercuri, 15 noiembrie 2017

Noapte

E noapte. Parcă m-am obișnuit cu ea,
tăcerea nu mă mai doare atât de tare. Aproape că devin totuna cu liniștea. Trec prin zile fără zgomot, fără să mă gândesc la ceva. Dar, când vine noaptea, înainte să adorm, asta dacă reușesc, deschid geamul larg şi mă las cufundată in liniște. Ai văzut-o vreodată? Eu aproape că pot să pun mâna pe ea. Gândurile se adună repede-repede, ca la o chemare ce se face din veșnicie, iar stelele se ivesc, aprinse de Aprinzătorul de felinare. Abia atunci, pot începe. Încep să scriu pe cer cu lacrimi adunate in suflet. Cu tainice sclipiri de bucurie şi mulțumire. Cu tot ce am văzut şi m-a marcat. Şi, crede-mă, Cerul este atât de atent încât stelele apar una dupa alta, curioase să îmi audă povestea. Până şi frunzele teiului care se află lângă fereastră se opresc din foşnet. Ce să le mai spun? Dacă scriu prea multe, ar plânge toate şi ar cădea. Când eram mică, tataie mi-a spus că, atunci când o stea cade, înseamnă că cineva a părăsit lumea aceasta. Si eu priveam uimită fiecare stea şi la un moment dat plângeam, crezând că a căzut de pe cer bunicul vreunei fetițe şi atunci il strângeam pe tataie de mână. Nu stiam atunci, dar acum da. Nu oamenii cădeau, nu ei părăseau pământul, ci speranțele
cădeau din cerul inimii lor. În timp ce scriu, a mai căzut una acum. E clar, nu sunt singura care spune poveşti la ora asta.
Eh, nu e tocmai uşor să revii cu picioarele pe pământ. Eu abia dacă o mai fac. Uite, acum foşnesc ultimele frunze din teiul meu. Mă uit la ele şi nu stiu, dar parcă sunt mulțumite. Nimeni nu strigă atunci când una se desprinde de ramuri, ci celelalte rămase privesc linistite, stiind că şi ele vor ajunge, la un moment dat, pe același pământ rece. Nu, nu e tristețe, eu nu văd scena aşa. Eu văd mulțumire.
Ce să le mai spun celor ce mă ascultă? Nu ştiu dacă m-ar înțelege. Trebuie să închid geamul, dar nu înainte de a mă pleca in fața Aprinzatorului de felinare, căci fără El, eu as muri in noapte dacă nu ar fi aprinse stelele.

Meloman pentru o zi: Tori Kelly- So Will I (cover)




joi, 9 noiembrie 2017

Ganduri

Stiai si eu nu stiam ce sa fac. Inainte cautam, cautam atat de departe incat nu mi-am dat seama ca piesa lipsa era chiar sub nasul meu. Acum, eu sunt. Acum, pot canta. Poate se aude o melodie sub mormanul de frunze pe care il lovesti cu piciorul. Poti sa o faci, cu ocazia asta, notele din inima se vor spulbera in aerul rece. Poate ar trebui sa strig sa nu strici nimic, dar e cam tarziu.
Uite marea. O vezi? Din cand in cand mai vezi cate un val mare, dar se sparge de tarm, nu iti fie teama de ele. Se sparge asa cum s-a spart visul unui copil atunci cand ii spui ca nu exista "acel ceva". Dar, din cioburi se cladeste drumul meu. Si din frunzele de care ti-am spus sa nu le calci cu piciorul. Din mari pe care le voi trece candva, din apusuri pe care toti le uita, din melodii pe care le-am soptit acum ceva timp. Da, vocea mea nu se aude acum. Dar, intr-o zi, marea se va schimba, iar povestile din adancul ei vor fi tinute minte. Ca primul rasarit, prima scoica perfecta gasita pe plaja, primul pas facut in apa.
Pe asta nu o stiai.

marți, 7 noiembrie 2017

Ploaie


Nu sunt mare, dar nici prea mică, 
însă gândul nu-mi stă o clipă. 
Cu un caiet în mână şi un ghiozdan în spate
visez s-aduc în lume o luminiță-n noapte. 
Pornesc la drum cu inima plină, 
cu un cânt în suflet şi o privire senină,
mai iau un zâmbet, îl aşez pe față, 
în buzunare pun soarele şi o întreagă dimineață. 

Fac un pas tiptil-tiptil, 
dar lumea-i mare, am amețit.
Cineva m-a lovit şi fără iertare
m-a privit în ochi, cu nepăsare. 
Se uită de sus, ah sunt aşa de mică, 
o lacrimă îmi cade, zmeul la mine strigă. 
"Vasăzică, tu eşti ființa care spulberă norii,
care alungă ploaia şi aduce zorii?
Privește la mine, cât de mare sunt!
Ce poți face tu, un biet chip de lut?
Uită-te în jur, câți sunt înfrigurați,
câți sunt obosiți, câți sunt înfășurați într-o lume tristă, de bucurii lipsită, plină de lacrimi şi de multe patimi. 
Cine eşti tu ca să mă înfrunți? Hahaha, mai bine renunți!"

Zmeul a plecat şi eu m-am întristat...
Am privit spre cer, dar el era de fier,
totul plumburiu, în inimă, cenușiu.
Am privit în jur, toți erau prea duri, 
fețe mult prea triste, suflete închise. 
Na, că mai şi plouă.
"Ce pot eu să fac? În viață m-am încurcat, am crezut că pot să fac
un castel din bucurii colorat
pentru fiecare, pentru cine n-are.

O lacrimă a căzut, repede pe asfalt s-a dus
şi încă una încetișor, apoi toate cad de zor.
Când am pus mâna în buzunare sa caut batista- ce mirare-
am găsit raza de soare!
Îndată am strălucit si in inimă am pitit
ce îmi strălucea în palme şi în suflet şi în mare am aruncat tot ce zmeul îmi soptea necurmat.

Care-i pilda: tu s-o spui.
Când de lacrimi eşti sătul,
când toți te opresc pe cale si îți spun că nu se poate,
tu atunci să cauți raza, apoi pleacă,
ia speranța.
Tu dansează printre picăturile de ploaie,
când viața e grea, când zmeul vrea sa te doboare.
Tu să ai senin în suflet, ca toți să vadă şi un zâmbet să pui pe chipul tuturor, o melodie în inimă
si umbrelele lor se vor închide,
plecând cu tine spre cer, senini, cu dragoste plini.

vineri, 27 octombrie 2017

Doamne, fă-mă mică!

Doamne, fă-mă mică! Nu mă lăsa să
cresc mare, ca ceilalți, ci fă-mă copil mereu. Nu vreau să uit vreodată să privesc la cei mici, ca mine, nu vreau să am priviri înalte, pline de răceală, de superioritate. Pune-mi lacrimi în ochi, ca să se curețe praful şi uscăciunea. Nu mă lăsa să îmi țin mâinile lipite de corp, ci vreau să dăruiesc toată viața îmbrățișări, să ridic, să creez, să scriu, să lupt cu mâinile mele în rugăciuni, să culeg mereu flori pe care alții nici nu le-ar băga în seamă. Umple-mi brațele cu păpădii, ca să suflu câte un vis spus Ție, în taină.
Nu mă lăsa să vorbesc prostii, ca oamenii mari, ci pune-mi mereu cuvinte pline de dragoste şi blândețe, umple-mă cu râsete şi voioșie, nu cu amărăciune şi deznădejde. Iartă-mă că mă strâmb şi scot limba la uriaşii ăstia, la zmeii care îmi pun piedici pe cale. Ei îmi pun pietre, eu le înlocuiesc cu stele. Ei vor să mă bată, eu le râd în nas, haha! Nu mă lăsa să plâng o veșnicie, ci ajută-mă să văd mereu curcubeul din ploi, ajută-mă să sar în fiecare baltă, să mă bucur şi fără umbrelă.
Lasă-mi ochii să privească cerul mereu, chiar şi atunci când merg. Nu contează dacă mă împiedic sau mă lovesc de oamenii mari de pe stradă, important e să îmi colorez sufletul cu acrilicile Tale. Nu mă lăsa să renunț la primul eşec, ci da-mi aripi să zbor pe aripile imposibilului. Nu vreau să îmi privesc rănile mereu, ci pune-mi Tu un plasture din acela cu zâmbete, stii că îmi plac mult alea.
Nu mă lăsa să îmi fie rusine să cânt, chiar dacă nu am voce. Odată, cântam prin casă şi era usa de la balcon deschisă când mi-au apărut la geam doua vrăbiuțe. Am crezut că o să plece când îmi voi începe melodia, dar au stat până am terminat, au ciripit ceva şi si-au luat zborul. Cred că le-au plăcut.
Doamne, fă-mă mică! Nu mă interesează oamenii mari prin puterea lor, nu vreau să fiu în față, pe scenă, nu îmi pasă dacă nu vede toată lumea ce fac. Fă-mă un copil mereu şi ține-mă strâns de mână. Uneori mă pierd. Doamne, creşti în mine, în inima mea şi ajută-mă să păstrez bucuria simplă, dar atât de bogată, a vieții.

duminică, 22 octombrie 2017

Cresc

Imi ploua in suflet cu frunze aurii, dar este o ploaie calda, cu speranta. Nu, nu imi mai este frig, chiar
daca ar fi trebuit sa imi fie. Merg pe strada zambind, cu toata inima si cred ca unii mi-au zambit inapoi. Mi-a fost plans si mi-a fost toamna rece, mi-a fost frica si mi-a fost deznadejde. Mi-a fost vant in inima si vai, mi-a fost si furtuna. Dar, acum mi-e soare in inima. Mi-e cer senin si mi-e lumina. Nu, nu inteleg multe acum, dar nu vreau sa imi bat capul, nu mai vreau bezna. Merg inainte, cu credinta. Indiferent de ce va fi, Dumnezeu imi este alaturi. Indiferent de calea aleasa de El, stiu ca e cu mult mai buna decat alegerea pe care as fi facut-o eu. Inca doare, este o durere pe care o simt tare in inima, dar simt cum creste ceva frumos de aici. Simt cum imi cresc aripile pentru a zbura acolo unde nu as fi crezut vreodata ca o voi face. Inca simt si mi-as dori sa nu o mai fac, dar imi place sa vad cum din cioburi se cladeste altceva. Cum din durere ia nastere viata. Inca privesc in urma, dar stiu ca va fi bine, ca voi iesi biruitoare, indiferent de situatie. Inca, dar nu mai vreau. Renuntare? Nu as numi chiar asa, ci predare. Atunci cand renunti, nu mai ai nicio speranta. Cand predai, ai nadejde in Dumnezeu. Pare ilogic? Poate.
Am sa fug. Departe. Si nu regret aceasta decizie. Doar ma cunosti. (nu?)

joi, 12 octombrie 2017

Astăzi mi-am adus aminte

Astăzi mi-am adus aminte că trăiam. Mergeam încet, pe stradă şi aveam multe, multe gânduri care nu mă lăsau în pace. Priveam cum zboară frunzele şi, o dată cu ele, visele mele, amestecându-se în tot covorul acela auriu. Şi, nu doar fruzele treceau, dar şi toamna. Cum vine, aşa şi pleacă, cu tot cu dorinţele şoptite în fiecare frunză galbenă.
Astăzi mi-am adus aminte că am plâns prea mult, luptând în fiecare zi, sperând în fiecare răsărit că va fi bine, că poate asta e ziua care mă va face să zâmbesc. Stii, ziua aceea nu a venit încă, dar am învățat cum să supraviețuiesc în pustiu.
Astăzi mi-am adus aminte că pot râde, doar pentru a-mi acoperi rănile, evitând privirile curioase.
Astăzi mi-am adus aminte că pot să renunț, fără multe explicații.
Astăzi mi-am adus aminte că sunt, într-un fel, supărată pe Dumnezeu. Da, ştiu, ce copilărie din partea mea, cum îmi permit? Dar, ştiu că nu sunt singura care trece pe aici. Nu înțeleg multe lucruri şi chiar nu mai am puterea să cer o explicație, pentru a vedea binele din rău.
Astăzi mi-am adus aminte că trăiesti mai multe dureri decât bucurii.
Astăzi mi-am adus aminte de câte zâmbete false te folosești pentru a primi ceea ce vrei, indiferent de mijloace.
Astăzi mi-am adus aminte că muzica poate cânta, iar tu poți să te oprești din dansat, stând singur, în mijlocul scenei, acoperit de sunetele triste din sală.
Astăzi mi-am adus aminte că pot să mă opresc.

marți, 26 septembrie 2017

Vindecare

Ah, şi poate rănile încă te dor. Poate
mai privești din când în când la locul care, uneori, mai sângerează. Şi, ca să fie mai frumos, mai vine câte un curios, pune mâna şi apasă. Tu nu îi arăți ca te doare, dar lacrimile îți umplu ochii şi nu stii încotro sa fugi.  Ai vrea să îi dai o lecție, să țipi, să fugi departe de toți şi, cumva, să dispari fără prea multe explicații.
Ah, rănile astea. Te transformă, te schimbă, te fac mai puternic sau mai slab. Îți fac inima să bată mai puternic sau ticăie din ce în ce mai încet, abia daca o mai auzi. Dragul meu, te rog, nu lăsa ca durerea să îți întunece sufletul. E adevărat, ai atâtea motive să urăşti. Dar, zi-mi, de ce florile îsi răspândesc parfumul mai dulce atunci când plouă? De ce lumina e mai strălucitoare atunci când apare după nori negri? Nu lăsa ca durerea să îți întunece inima, ci las-o să îți planteze dragoste, căci doar prin ea ți se vor vindeca rănile complet. Dragostea este pansamentul, dar ura mereu îți va desface cicatricea. Ura si răzbunarea nu vor rezolva nimic. Nu planta în inima celui care te-a rănit mânie, ci iubire. Uneori, persoanele care nu merită dragostea au cea mai mare nevoie de ea. Nu o păstra doar pentru tine, ci revars-o.
Ah, rănile astea. Dar şi dragostea... Ce măreață e dragostea!

sâmbătă, 23 septembrie 2017

Femeia înțeleaptă îşi zideşte casa

Am subiectul acesta de ceva timp pe
inimă. L-am tot amânat, am tot întors paginile, dar gândurile acestea au rămas înrădăcinate. Nu am prea multe de zis, asa că te rog să îmi ierti stilul de a scrie acum.
Draga mea, nu esti o ciudată dacă aștepți persoana potrivită. Nu e nimic de râs dacă ai ajuns la nu stiu ce vârstă şi nu ai avut un prieten. Nu e nimic gresit la tine. Nu e nimic gresit dacă ceri călăuzire în legătură cu o anumită persoană. Nu e nimic gresit dacă te rogi de pe acum pentru viitorul tău soț. Stii ce spune Dumnezeu în Proverbe?

"Femeia înțeleaptă îşi zideşte casa, iar femeia nebună o dărâmă cu insesi mâinile ei". (Proverbe 14:1)

Femeia înțeleaptă îsi zideşte casa. Totul are un început, iar căsnicia face parte din acest capitol. Cea mai puternică căsnicie este aceea începută în rugăciune, atunci când poate nici nu stii acea persoană. Rugăciunea este temelia familiei, cea care va face ca locuința ta să nu se clatine în urma furtunilor care vor veni peste ea. Dacă alegi să pui astfel de cărămizi, ai făcut un pas înainte.
 O altă cărămidă rezistentă este iubirea ta pentru Dumnezeu. Alegând să îți predai visele, dorințele, planurile lui Dumnezeu, alegând voia Sa pentru viața ta, chiar dacă nu înțelegi ce se întâmplă- asta înseamnă să pui pe Dumnezeu pe primul loc în viața ta. Alege să construiești o casă, punând voia Sa mai presus de căile tale.
Zidirea unei case cere multă răbdare, pricepere şi înțelepciune, iar toate acestea nu vin peste noapte. Înainte de a te ruga doar pentru viitorul tău soț să fie aşa şi pe dincolo, roagă-te să fii un ajutor potrivit, o femeie puternică şi credincioasă, o femeie care nu se lasă clătinată de orice val, ci înoată mereu împotriva curentului. Nu este usor şi stii foarte bine asta, dar nu e imposibil. Credința pe care o ai în inimă te va ajuta să muți munții sau să îi urci.
O femeie înțeleaptă este aceea care îsi păzește inima. Chiar dacă o lasă deschisă pentru toată lumea, ea ştie că este o poartă pe care o va deschide doar unei singure persoane, iar dincolo de ea se află o grădină.
Draga mea, ştiu că nu este usor să stai în picioare în lumea de acum, dar prin harul şi puterea lui Dumnezeu, poți zidi o casă, luptând în rugăciune pentru persoana pe care o iubești, pregatindu-te să fii un ajutor potrivit şi iubind. Până la urmă, nu faci nimic fără dragoste, iar o casă fără ea se va dărâma la primul şuvoi. Poți alege astăzi să fii ori femeia înțeleaptă, ori femeia nebună. Depinde de tine.

luni, 18 septembrie 2017

Draga mea, luptă împreună cu Dumnezeu

Niciodată nu am fost o fată curajoasă.
Niciodată nu am fost îndrăzneață. Sau, dacă stau să mă gândesc mai bine, am fost. Înainte, legam prietenii foarte repede, eram lipicioasă şi plină de viață. Eram "spaima" parcurilor, râsetul meu se auzea de la un capăt al oraşului până la celălat, puteam privi oamenii fix în ochi fără să îmi mut privirea din 5 în 5 secunde. Însă, ceva s-a întâmplat când aveam 15 ani. Nu ştiu prea bine ce, dar m-a schimbat total. 
De atunci, îmi e foarte greu să privesc oamenii în ochi atunci când vorbesc cu ei. Îmi este frică să pornesc o conversație, îmi este frică să îmi exprim punctul de vedere şi dacă o fac, trebuie să îmi "schițez" discursul în cap, să stiu cu ce să încep şi cu ce să termin, să îmi reglez vocea, ca nimeni să nu îsi dea seama că îmi tremură. Bineînțeles că nu iese aşa cum aveam în cap, totul sfârsindu-se cu bâlbâieli, palpitații şi nopți fără somn. Cu greu îmi găsesc locul şi cu greu mă fac înțeleasă, aşa că am ales să scriu. Foaia nu râde de mine, nici nu mă privește urât, iar cuvintele curg lin şi fără oprire. De fapt, scrisul chiar vindecă răni adânci. 
Eu sunt foarte visătoare şi foarte cu pluta, aşa că îmi e greu să revin cu picioarele pe pământ, dar şi când o fac, e ca o prăbușire dură. De multe ori m-am întrebat oare cum voi reuși să aduc la viață cele câteva vise pe care le am, atâta timp cât privesc de la distanță totul. Uneori, mă apropii, dar când îți lasi inima expusă, este imposibil să nu fie rănită. Tocmai aici am găsit frumusețea. Am înțeles că Dumnezeu clădește frumusețea din tot ce e spart, sfărâmat, zdrobit şi crăpat. Exact ca inima mea. Şi, cred că şi a ta. 
Draga mea, poate te regăsești puțin prin ce am scris. Poate privești totul cu teamă, poate mulți nu te înțeleg şi nici nu încearcă, poate îți este frică şi stai deoparte. Vreau să îți spun că Dumnezeu poate face prin tine lucruri extraordinare! Dar, bineînțeles, îți trebuie curaj. Trebuie să faci acel UNIC pas pentru ca felul tău de a te privi să se schimbe. Totuși, trebuie să stii că schimbarea nu se va face peste noapte. Vor fi momente când vei vrea să renunți, să plângi, să te arunci într-un gol şi să te ascunzi de toți. Vor fi momente când oamenii te vor dărâma, vor râde de tine, te vor împinge şi te vor lăsa deoparte. Dar, stii de ce? Pentru că tu eşti DIFERITĂ. Ei văd că tu ai ceva prin care poți străluci. Draga mea, nu renunța. Mergi cu Dumnezeu de mână, căci El ştie ce frumusețe a creat şi tot El a așezat o comoară în inima ta. Esti născută exact la timpul potrivit, tocmai pentru a străluci, pentru a merge cu putere, cu grație într-o lume care decade din ce în ce mai mult. Esti creată să ridici steagul biruinței, să fii o luptătoare. Ai cicatrici, dar fiecare rană are o luptă de povestit. 
Tu ai o voce. Poate nu o poți folosi în public, poate eşti ca mine. Dar, ai o voce. A mea este scrisul. A ta poate fi muzica, pictura, lucrarea cu copiii, acea mică afacere pe care o ai de puțin timp. Poate că vocea ta este mângâierea sau încurajarea sau puterea de a găsi ceva frumos în orice capitol urât. Darul, talentul pe care îl ai este vocea ta, superputerea ta de a lăsa ceva frumos şi demn de amintit despre tine. Lasă-L pe Dumnezeu să lucreze prin tine. 
Draga mea, poate eşti timidă. Eu recunosc, sunt, şi încă foarte tare. Dar ştiu că Dumnezeu are un plan cu mine şi un viitor binecuvântat. Stiu că El poate face mai mult decât cer sau gândesc, iar minunile Sale sunt fără număr. Stiu că Dumnezeu mă înțelege şi stie prin ce trec. Si mai ştiu că sunt o învingătoare prin Acela care a învins totul, inclusiv moartea, pe cruce, aducând viața şi parfumul ei prin învierea lui Hristos. 
Draga mea, râzi de ziua de mâine, căci totul este în control. Du-te cu puterea pe care ai primit-o şi strălucește frumusețea cerească.
Draga mea, luptă alături de Dumnezeu. 

luni, 11 septembrie 2017

Acei oameni

Se spune că există un om care ne-a marcat viaţa. Unul pe care îl purtăm în inima oriunde ne aflăm, îi cântăm în piept atunci când dorul apare, umblăm prin albume pentru a redesena amintiri. Există un om care te-a învăţat să mergi drept, cu pasul hotărât, dar zburând spre Cer.
Sunt multe persoane pe care le port în gând, dar mai ales în inimă. Mai sunt oameni care m-au făcut să plang, m-au făcut să simt ura, mi-au transformat sufletul într-o grădină care creşte din ce în ce mai mult şi mi-au arătat ce înseamnă să trăieşti. Sunt oameni care m-au rănit şi de la care am învăţat ceva. Sunt oameni pe care i-am iubit, dar tare mi-aş fi dorit să fie şi invers, uneori. Sunt oameni care îţi răstoarnă lumea complet, nici nu ştii când sau cum. Ai vrea să vezi cum sunt, cum gândesc, dar parcă nu există niciun pod înspre el. Dar ştii, tot de la ei am învăţat ce înseamnă să lupţi pentru ce iubeşti şi să nu renunţi. Sunt persoane care te atrag brusc si nu ai ce face. Te trezeşti în mijlocul unor curenţi şi nu prea te poţi împotrivi lor. Cel puţin, nu din prima. Au ceva şi nu îţi explici ce, dorind să vezi ce taine şi ce lumi ascund dincolo de ochi.
Fiecare om are o poveste. Depinde cine vrea să citească, unele cărţi sunt complicate. Dar, tocmai de la acestea ai ce învăţa. Aşa că, stai cu inima deschisă şi lasă oamenii să treacă prin ea. Păstrează ce e de păstrat şi aruncă ce e de aruncat. Adună tot ce e frumos şi plin de iubire. Noi suntem mari căutători de comori, păcat că nu ne dăm seama mereu care sunt de preţ şi care nu au nicio valoare.
Fii atent la oameni. Prin ei vei creşte.

duminică, 10 septembrie 2017

Pentru cei care incep scoala

Stau pe geam şi privesc cum tot verdele se preschimbă, încet-încet, într-un galben dulce. Mai vezi cate o frunza care iti aduce in nas miros de scortisoara si mai simti cate o adiere care iti inveleste inima in liniste. Soarele iti scalda sufletul in auriu, iar noptile spun povesti mai lungi. A venit toamna, iubita mea toamna. Doar ca, de data aceasta, e diferita. Pentru mine, clopotelul nu mai suna si nici nu mai am emotii (cel putin, deocamdata). Imi aduc aminte cand, acum un an (ce repede a trecut), scriam un articol in care spuneam ca voi trece pe acelasi coridor pentru ultima oara. Acum, as vrea sa scriu putin pentru tine, pentru cel care, de maine, incepe un nou an scolar. As vrea sa iti spun ce am invatat in cei 12 ani de scoala.

Nu trebuie sa fii ca ceilalti. 
Tu esti tu si nimeni nu poate inlocui acest lucru. Nu iti dori sa fii ca ei, nu iti pierde timpul tanjind la ce nu ai, ci valorifica ceea ce ai primit. Esti creat intr-un mod extraordinar, iar Dumnezeu e mandru de ceea ce a facut din tine. Doar lasa-L sa lucreze la inima ta si fa-o cel mai frumos lucru din tine.

Adu bucurie si incurajare in jurul tau.
In acest nou an scolar, priveste la colegii tai dincolo de rasete. In adancul inimii lor, s-ar putea sa gasesti o mare de tristete. Poti aduce dimineata pe cerul innorat al unei persoane prin seninatatea unei inimi iubitoare.

Iubeste.
S-ar putea sa fie momente in care nu vei putea face asta. Poate ai colegi care isi bat joc de tine si care te enerveaza. Tine minte, ei sunt atenti la atitudinea ta. Fii un exemplu pentru ei si nu iubi cu vorba, ci cu fapta. Dumnezeu iti da putere si nu te lasa singur, ci iti va rasplati. Apropo, persoanele care se comporta cel mai rau au cea mai mare nevoie de iubire si cum tu Il ai pe Dumnezeu in inima, ai deja iubirea. Nu o pastra doar pentru tine. Revars-o si vezi ce se intampla.

Respecta-ti profesorii.
Chiar si pe aceia care nu prea dau pe la ore. Sau care stau degeaba.

Nu raspandi barfe.
Acum, degeaba nu spui mai departe atata timp cat inima ta absoarbe fiecare cuvant, ca buretele. Cel mai bine este sa nu iti mai pleci urechea la zvonuri. Fii linistit si vezi-ti de treaba, imi vei multumi mai tarziu.

Da tot ce ai mai bun din tine.
Am invatat ca, daca eu imi fac partea, si Dumnezeu o va face, negresit. Nu te descuraja, ci fa-ti un program pe care sa il poti respecta si studiaza. Termina tot ce ai de facut pentru scoala, apoi relaxeaza-te, iesind pe afara, citind o carte sau orice altceva.

Copiatul nu este solutia.
Nu te ruga sa iei note mari daca nu inveti. Dumnezeu nu iti va aduce aminte ceva de care nu ai habar. Lenea este chiar un pacat.

Nu are nimic, data viitoare vei reusi.
Nu te descuraja. Se intampla sa mai gresesti, nu suntem perfecti. O nota mica nu inseamna sfarsitul lumii si nici nu esti un esec. O nota nu te defineste, fie ca este mare sau mica. Incearca inca o data, fa-ti curaj si inainteaza.

Stai de vorba cu Dumnezeu in fiecare dimineata.
Nu te astepta sa fii invingator din punct de vedere spiritual daca tu deschizi Biblia doar duminica, in biserica. Fa-ti un obicei din a te trezi devreme dimineata, astfel incat sa nu mai dai vina pe timp. Roaga-te, tine minte macar un verset din pasajul citit si pune-l in practica, de-a lungul zilei. Pleaca la scoala cu Dumnezeu, nu Il lasa la poarta. Sa ai o relatie vie cu El, pentru ca oamenii sa vada diferenta.

Straluceste lumina lui Hristos.
Fii un exemplu pentru cei din jurul tau, zambeste, plangi cu cel ce nu mai poate, adu lumina in inimile crapate si aruncate intr-un colt.

Pazeste-ti inima.
Nu da bucati din inima doar de dragul de a fi intr-o relatie. Nu fi naiv, nu te lasa dus de val, ci fii curat, pazeste-ti mintea, ochii si trupul intr-o lume unde abia te asteapta sa decazi.

Fii alaturi de cei singuri si abandonati.
Sunt absolut sigura ca ai colegi de care se rade mereu. Nu o face si tu, prin nepasarea ta. Cine stie, poate vei salva vieti doar pentru ca le-ai luat apararea si le-ai aratat dragoste.

Citeste mai mult. Stai pe Facebook mai putin.
Nu doar pentru scoala. Cauta sa cunosti, sa descoperi, dezvolta-ti vocabularul si corecteaza-ti gramatica. "k", "nush" si "frumoas-o" vor pieri doar cu ajutorul tau.

Pastreaza-ti obiceiurile bune.
Ai grija ce prieteni iti faci si ce modele ai.

Bunul-simt nu va fi niciodata demodat.

Fii un exemplu prin imbracaminte.
E adevarat ca ce ai in inima conteaza, dar tot de acolo iese la suprafara ce ascunzi.

Seara vine plansul, iar dimineata veselia.
Nu ramane pe loc din cauza unor oameni care vor sa iti planteze buruieni in suflet. Fa-ti din inima o gradina, cresti si fii plin de mireasma Cerului. Plangi, sterge-ti lacrimile si mergi mai departe!

Cam asta am invatat. Iti doresc un nou an scolar plin de binecuvantari si ma rog ca Dumnezeu sa te faca un invingator. Fii curajos, fii om, viseaza maret, roaga-te maret si pune-L pe El pe primul loc. Multe imbratisari!

sâmbătă, 9 septembrie 2017

Apus

In fiecare apus e ceva diferit. In fiecare apus ma regasesc sau ma pierd, disparand odata cu lumina. Cand eram mica, cineva mi-a spus sa ma uit pe cer atunci cand apune soarele si atunci cand voi vedea prima stea rasarita, sa imi pun o dorinta. Ghici cine era cu ochii pe cer in fiecare seara. Am pus dorinte dupa dorinte, inchideam ochii si zambeam fericita. Imi spuneam secretele atunci cand culorile se amestecau de la portocaliu, la roz, totul transformandu-se intr-un albastru din ce in ce mai inchis.
In fiecare apus e ceva diferit, asa cum in fiecare om soarele straluceste diferit sau chiar deloc. Stii, ti-am mai spus, imi place sa ma uit la oameni, dar nu prea mult. Incerc sa gasesc in ei cate un cer senin si o stea rasarita. Oh, dar nu prea gasesc, sunt prea multi nori si atunci cand le prind privirea, ori eu imi inchid ochii ori ei isi inchid inima, pitindu-se dupa ziduri. Ce iti mai e si cu zidurile astea groase, cine le-o fi inventat. Ah, da, tu si cu mine le-am construit, am uitat. Sunt mai uituca, de fel.
Dupa cum spuneam, am cautat in cativa oameni acea stea care rasare prima. Sincera sa fiu, nu am zarit-o. Nu ma lasa sa o vad, le e teama ca o sa le fur dorinta, dar ei nu stiu ca dorintele mele s-au transformat in rugaciuni, de-a lungul timpului. Sau poate le e teama ca o sa le scriu cateva randuri pe cerul inimii lor. Ah, cat mi-as dori asta, macar de mi-ar da o sansa...
Astazi nu mi-am mai pus dorinte, ci am scris frumos pe niste hartiute ce am vazut. Am deschis geamul, am lasat vantul sa imi intre in casa, am spus buna lunii. Mi-am dres glasul si I le-am citit lui Dumnezeu. In timp ce citeam, hartiutele mi-au zburat din mana. Si-au facut aripi si au zburat, acum nu stiu cine va prinde ce am scris. Daca vei dormi in noaptea asta cu geamul deschis si vei gasi de dimineata o hartie, sa stii ca e de la mine. Sper ca nu te superi.
Cate lucruri se intampla dupa ce apune Soarele, nu-i asa?


duminică, 3 septembrie 2017

În furtună e Dumnezeu

Eram la mare şi am vrut să văd
răsăritul. Era încă noapte când m-am dus pe plajă, abia se iveau zorii. Stii, în liniştea aceea, nu am putut decât să stau, să respir frumusețea care se afla în fața mea şi să privesc cum se schimbă culorile pe cer. Dumnezeu era cu nişte acrilice în mână. Îmi desena valurile, îmi mângâia obrajii cu briza care mă îmbrățișa din când în când, iar pe cer arunca câte o pată de un portocaliu intens, amestecat cu mov şi puțin roz. În clipa aceea, timpul s-a oprit în loc. Putea să se întâmple orice, nu mai conta. Dumnezeu era lângă mine. Putea să se despartă marea în două şi să mă înghită, putea să pornească cea mai aprigă furtună, dar nu mi-ar fi fost frică. Dumnezeu este cu mine.
Nu îți este teamă din când în când? Simți că nu mai poți controla totul, zidurile pe care le-ai construit cu atâta patimă se năruie ca nişte castele făcute din cărți, valurile cresc şi tot cresc de ajungi să nu mai vezi bine farul. Unde e Dumnezeu? În mijlocul furtunii.
Crezi că El nu vede prin tot ce treci? Crezi că nu îți simte durerea din inimă, vijelia care este în ea, cerul întunecat din suflet? Nicio ploaie nu trece neobservată, niciun strop nu cade fără ştirea Lui. Crezi că nu ştie ce face?
Uneori, furtunile sunt pornite tocmai pentru a vedea cât de fermi vom sta pe stâncă. Cât vom lupta sau dacă vom mai avea curajul să înaintăm. Uneori, e bine să stai deoparte, să privesti furtuna şi cerul. Să zambesti, căci Dumnezeu e cu tine. La un moment dat, vei avea cel mai frumos răsărit în inimă. Norii nu stau o veșnicie şi nici valurile nu sunt mari întotdeauna.

"Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul." Psalmul 62:1 

joi, 31 august 2017

Către fata care nu este niciodată apreciată

Am avut gândurile acestea scrise în
inimă de ceva timp, doar că m-am gândit că acum este momentul să le public.
Draga mea, nimic din ceea ce faci nu este în zadar. Poate că muncești zile întregi, iar nopțile nu mai sunt demult odihnitoare. Încerci în fiecare zi să îți faci treaba din ce în ce mai bine, dar ai obosit. Parcă nimeni nu te încurajează să înaintezi, nimeni nu îți spune cât de frumos lucrezi. Ai vrea să renunți, nu-i aşa? Ce rost are să faci atâtea, dacă nimeni nu aruncă o privire? Observi cum alte persoane sunt aplaudate, apreciate, iubite pentru ceea ce fac.
Stii, nu toți te vor încuraja, dar asta nu înseamnă că trebuie să te oprești. Tu ai un dar. Poate şti să desenezi, poate ai o caligrafie frumoasă, făcând fel de fel de ilustrații. Poate ai fost binecuvântată cu o voce deosebită. Poate scrii şi publici gândurile, trăirile şi tot ceea ce simți. Poate îți place să lucrezi cu copiii, să îi înveți. De ce să renunți din a face ceea ce ti-a fost dat să faci?
Felul tău de a lucra este unic. Darul tău este unic. Nu îți tăia singură aripile date de Dumnezeu. Cu ele poți zbura departe, departe, până la Cer. Oricum, nu Cerul este limita, ci sufletul tău. Vei zbura şi vei crea cât permiți tu. Dacă privești mereu în jos, la oamenii care te descurajează, care arată mereu cu degetul spre greselile tale, dacă te lasi condusă de eșecurile din trecut, dacă îți spui că nu poți, atunci nu vei realiza prea multe.
Nu trebuie să continui datorită aprecierilor. Tu continuă pentru că, prin darul tău, poți schimba pe cei din jurul tău. Tu continuă, punând dragoste în tot, chiar dacă nimeni nu observă. De fapt, hai să îți spun ceva: vede Dumnezeu. El vede câte faci şi câți îți sunt alături. El vede toate acele lucruri "mici" la care construiești zilnic. În fiecare zi îți desenează pe cer atâtea desene, dar cine îsi aruncă ochii spre ce a pictat El? Ai văzut cum se îmbină culorile în apus? Sau cum se schimbă nuanțele la răsărit? Şi totusi, cerul continuă să picteze în fiecare moment, chiar daca noi uităm să ne bucurăm de asemenea tablouri.
Nu renunța. La un moment dat, cineva te va admira. Sunt sigură că şi acum sunt persoane care fac asta, dar ai tendința să te concentrezi pe ce este negativ. Cineva va vedea ce ai făcut, se va opri în loc şi va păstra în inimă mesajul tău. Nu trebuie să te aplaude toți. Investește în ceea ce ai primit şi nu vei mai regreta o clipă. Continuă să visezi imposibilul, continuă să trăiești fiecare zi, cu bune şi cu rele, iubind, dăruind şi zburând pe aripile vântului, cu Dumnezeu.

joi, 24 august 2017

Cinci intrebari pe care trebuie sa ti le pui inainte de a posta un selfie

Aveam 13 ani, iubeam viata si doream cu disperare sa atrag atentia unui anumit baiat. Dupa o
saptamana de tabara crestina, imi asteptam parintii pe terenul de sport, pentru a ma lua. Stiam ca masina putea ajunge in orice moment, asa ca trebuia sa actionez rapid. Cu un nod in stomac si cu ochii pe tipul acela, am facut o miscare. Am mers spre B. si i-am dat o poza tip buletin, cu mine. Fara rusine. Fara regrete. Voiam sa ma observe.
El, fiind tipul acela dulce de baiat de 13 ani, mi-a luat poza si m-a complimentat. A raspuns exact asa cum speram. A "apreciat" si "comentat" si ma simteam asa de bine in acel moment.

Privind in urma, vad foarte clar motivatia mea. Principalul motiv pentru care i-am daruit lui B. poza mea a fost pentru a ma simti eu bine. Voiam admiratie. Voiam atentie. Voiam aprobarea lui, iar "selfie"-ul era drumul spre ceea ce imi doream.
Sunt sigura ca sunt cateva fete care se regasesc in aceasta poveste. Poate nu dai poze de tip buletin (ceea ce ar fi putin cam ciudat in ziua de azi), dar faci ceva mult mai modern, care se aseamana cu ce am facut eu.

Acum ceva timp, am vazut un selfie postat de o fata crestina. Poza era fixata pe trupul ei, fata fiind aproape taiata. ("cropped" suna mai bine). Purta un outfit provocator, iar poza se concentra in jurul formelor ei.
Nu m-as fi gandit prea mult la poza, tinand cont ca le vezi cam peste tot. Dar ce mi-a atras atentia a fost descrierea pozei: sub poza scrisese cateva versete biblice, in care era vorba despre bucuria in Dumnezeu. M-am intrebat oare cum un selfie de genul acela m-ar fi ajutat (sau pe altii care ar fi privit poza) sa ma concentrez pe Dumnezeu? Cum? Fata aceea chiar era inocenta sau se folosea de versete pentru a se justifica?
Mi-as fi dorit sa fie o poza rara, dar nu e.
Pozele acestea au devenit asa de obisnuite incat am simtit ca trebuie sa vorbesc despre asta. Fetelor, de ce postam pe retelele de socializare poze care striga "Priviti la noi! Uite cum m-am imbracat! Uite ce corp frumos am! Uite ce draguta sunt! Uite ce abdomen am!"?
Trebuie sa facem un pas in spate si sa ne intrebam de ce simtim nevoia sa atragem atentia in felul acela. Increderea si siguranta in Hristos sunt asa de scazute incat trebuie sa atragem atentia pe retelele de socializare? Chiar credem ca, daca punem un verset sub o poza sexy, ii vom apropia pe ceilalti de Dumnezeu?

In loc sa pierdem orele pentru acel "perfect selfie", hai sa iti iei cateva minute libere pentru a-ti trece obiceiurile de postare printr-un filtru. Mie imi place sa il numesc "Selfie-ul inimii". Aceste intrebari te vor ajuta sa iti alegi cu atentie poza:
1. De ce ai vrea ca ceilalti sa iti vada poza?
2. Voi fi dezamagita daca nu voi primi un anumit numar de aprecieri/comentarii?
3. De cate ori dau refresh la poza pentru a vedea cate likeuri am?
4. Ma voi intrista daca o anumita persoana nu va aprecia/comenta poza postata de mine?
5. Va fi Hristos onorat prin felul in care ma prezint in poza?

Te provoc sa folosesti acest filtru in momentul in care vei dori sa pui o poza. Nu urma pasii acestei societati, postand orice. Fii sincera in momentul in care vei raspunde celor 5 intrebari.

*Articol preluat si tradus de pe site-ul GirlDefined*

miercuri, 23 august 2017

Meloman pentru o zi: Familia Timofte- Vino cu noi




Mi-e dor de copilarie

Ieri a fost o zi frumoasa. Mi-am dat seama ca nu ai nevoie de prea multe pentru a fi fericit.
Ieri mi-am adus aminte de copilarie. Imi luasem cana preferata, mi-am facut un 3 in 1 cu frisca si un
pic mai mult zahar pentru ca asa imi place, sa fie dulce si m-am asezat pe canapea, privind pe geam, ca de obicei. Deja simt cum vine toamna, usor, cu pasi mici, dar siguri.
In timp ce priveam pe fereastra, am vazut o fetita de 7 ani. Eram eu, fugind pe strazi. Brusc, mi s-a facut dor de copilul din mine.
Aveam doua codite bine stranse sus si un zambet stirb, cu dinti care picau si cresteau la loc. Cui ii pasa ca nu aveam un zambet frumos? Mie nu. Radeam toata ziua, tuturor, fara sa pun mana la gura. Aveam un zambet frumos, venit din inima.
Nu stateam locului. Nu exista zi in care sa nu ajung acasa cu ciorapii rupti, trebuia sa existe cel putin o gaura in genunchi. Ah, si cate bube aveam... in cot, in genunchi, palmele erau zgariate din cauza incercarilor mele de a ma catara in copaci. Cate pisici nu mi-au trecut prin brate, cat imi doream sa zbor pe un cal maro, cu pete albe... Ma visam ca zbor pe campuri, cu o rochie lunga, avand parul in vant, ducandu-ma departe... Inca visez la asta.
Cand eram mica, imi era groaza de matmatica, de cifre, de tot ce tinea de ele. In schimb, adoram literatura, imi placea sa citesc cu voce tare, clar din carti, adoram sa privesc pe geamurile mari din clasa, erau multi copaci si toamna o adoram, o gustam atat cat puteam.
Cand eram mica, ma jucam cu tiganii. Aveam gasca mea si tare mai radeam cu ei, in parc. Toata lumea se uita urat la noi, dar cui ii pasa cand esti copil? De ce sa imi pierd timpul "etern" privind la zmei, cand noi cuceream lumea pe tobogane?
Aveam mainile pline de abtibilduri de la guma, in casa cantam toata ziua Hi-Q, le stiam toate melodiile. Plangeam daca pierdeam un episod din "Viata cu Louie", zburam pe bicicleta, in parcuri cantam singura.
Cand am fost mica, mi-a placut de un baiat din clasa si ca sa ii arat ca imi e simpatic, ii aduceam la banca, in fiecare zi, laptele si cornul, doar pentru un zambet si un "multumesc". Eh, asta da gest de iubire.
Mi-e dor de copilarie. Zilele nu se scurgeau asa de repede, melodiile erau mai frumoase, topaiam oriunde si oricand imi poftea inima. Lacrimile curgeau pe obraji atunci cand ma certam cu cea mai buna prietena sau atunci cand trebuia sa ma culc la pranz, iar eu nu voiam. Mi-e dor sa am un oracol si atunci cand trebuia sa il dau unui anumit baiat, sa imi stea inima in loc. Mi-e dor de gasca mea, de locul nostru secret, de rasetele care rasunau in tot cartierul. Mi-e dor de copiii mici, care acum sunt mari, de pufuletii care nu mai au acelasi gust, de fantana in care ma priveam mereu, de locul unde ma suiam sa vad tot satul, unde era o biserica mare, alba, iar sunetul clopotelor si linistea din gradina ma urmaresc si astazi. Mi-e dor sa imbratisez cu aceeasi libertate, sa desenez felicitari in fiecare zi si sa le daruiesc celor dragi, sa adorm repede dupa o zi lunga de alergat, sa simt pamantul moale, rece sub picioare.
Mi-e dor de fetita cu doua codite stranse sus, cu zambet stirb si ochi ca cerul de senini. Mi-e dor de ciorapii rupti, de gustul eugeniilor, de oamenii mici care acum sunt mari.
Iata, tot povestind, mi-am terminat cafeaua. Se pare ca trebuie sa inchid iar cufarul si sa ies in lumea oamenilor seriosi, in care se ascund copiii de altadata, cu doruri dupa basme si castele construite acum multi ani.

luni, 21 august 2017

Cele mai importante lucruri

Am stat putin retrasa in ultimul timp.
Am vrut sa fac liniste in mine, sa vad un drum, unul care se afla tot in ceata. Am vrut sa vad ce a picat din inima si ce a adunat. Nu am mai scris in caiete, nici pe blog, nu am mai scris nicaieri, dar in sufletul meu se strangeau randuri si cuvinte.
Am realizat ca noua ne este teama sa vorbim, sa stam fata in fata si sa spunem ce avem pe inima. Stii, cuvintele nerostite ingreuneaza inima. Daca simti ca trebuie sa spui ceva, de ce stai pe loc? Daca e ceva de pierdut, aceea este sansa ta de a vedea ce s-ar intampla "daca..."
Ne este teama sa privim oamenii in ochi, sa cautam o luminita in ei. Ne este teama ca vom gasi intuneric si priviri de piatra, dar poate totul este in mintea noastra. Poate este nevoie de lumina ta intr-o inima franta. Pana la urma, toti avem inimi facute bucati, doar ca in unele se afla lumina si flori si viata. In unele inimi este Dumnezeu.
Ne este teama sa radem si sa ne aratam zambetul. Ne privim fix, fara sa ne dam seama ce purtam in noi, un chip de lut fara expresii. Oare daca am zambi, nu am insenina putin o persoana?
Ne este teama sa imbratisam, sa dansam de fericire, sa iubim. Avem mintea plina de prejudecati si frici. Daca nu va fi bine? Daca gresesc, facand acest pas? Daca imi va frange inima? Daca vor rade de mine? 
Am inteles ca cele mai importante lucruri nu se vad, ci se simt. Cele mai frumoase lucruri apar atunci cand deschidem inima, impreuna cu ochii. Cand rasare soarele si simtim caldura lui. Da' chiar: cum ar fi fost sa nu mai rasara soarele, din teama ca ar arde prea tare? Sau poate ca i-ar fi fost teama de nori? Si totusi, el e sus pe cer in fiecare dimineata, stralucind cu putere, indiferent de zi. 
Cele mai frumoase lucruri apar atunci cand nu ne vom mai deschide la orice ploaie umbrela, mergand prin ea, razand. Cand vei iubi liber, tot ce te inconjoara. Cand vei ierta si vei oferi buchete de flori din inima. Cele mai importante lucruri nu sunt lucruri. Sunt pasi pe care nu ii facem, cuvinte pe care nu le spunem, vise pe care nu le implinim. Ce te costa sa faci toate acestea? Ce te costă sa fii om?
Eu am sa incerc sa imi înving temerile. Poate voi primi răspunsuri negative, poate ma vor durea anumite alegeri. Dar măcar stiu ca mi-am trăit viața, fara sa ma intreb "oare cum ar fi fost DACĂ". Am sa iubesc până la sfarsitul vietii si dincolo de ea tot ce e frumos si plin de Cer. Vreau amintiri frumoase, lacrimi prin care pot mângâia pe altii. Vreau sa închid ochii cu gândul că s-s meritat totul.

vineri, 11 august 2017

La vremea ta

Uneori, ai senzatia ca ceea ce faci nu e destul sau nimeni nu te observa. Incepi sa privesti la altii, la
munca lor si observi cum sunt aplaudati, primind laude, iar tu te zbati, incercand sa dai tot ce ai mai bun din tine, dar tu esti in umbra. Tu nu esti ca ei. Nu-i asa ca acesta este primul gand care iti apare in minte?
Comparatia.
Comparatia iti fura bucuria.
"El este ca un pom sadit langa un izvor de apa, care isi da rodul la vremea lui...".
Daca privesti mereu in curtea vecinului, nu vei fi niciodata bucuros de ceea ce faci. Tu trebuie sa cresti, iar asta nu se va intampla daca te hranesti mereu cu roadele altora. Cred ca viața e cu adevarat frumoasă atunci cand esti multumit. Când nu mai privesti in curtea vecinului, privindu-i iarba verde. Când din putin faci o mare comoară, pe care nu o ascunzi de ceilalți, dar in inima ta e bine îngropată. Cred ca asta e fericirea si mereu am crezut ca se afla undeva departe si oboseam alergând dupa ea, mai intrebam pe unul-altul daca stie drumul si am rătăcit, dorind sa am ce au ei.
Nu privi la ceilalti. Munca ta e doar a ta. Ce ti-a fost dat sa faci, doar tu poti face. In momentul in care vei multumi pentru darul primit si in momentul in care vei lucra cu bucurie, nu pentru competitie, atunci vei face roade la vremea ta. Pana atunci, nu te astepta ca Dumnezeu sa iti daruiasca mai mult daca tu nu pretuiesti daruirea unui pahar cu apa unui copil.
Un copac nu priveste la altii cum fac roade si nici nu se plange. El creste in liniste, fara aplauze, batut de ploi si furtuni, crescand in arsita zilei, iar la momentul potrivit, nu cand vrea el, face roade cu care bucura pe multi.
Tu lucreaza cu toata inima, fara sa renunti, arunca samanta, arunca lumina si dragostea, foloseste ce ti-a fost daruit, nu ingropa talantul, doar pentru ca X si Y au mai multe aprecieri. Dumnezeu iti rasplateste, chiar daca omul nu vede. Daca ai atins o singura inima, asta e de ajuns. O inima ai schimbat. La vremea ta, vei da roade si multi se vor bucura de tine. Am inteles ca totul sta in puterea mea de a alege sa vad grăuntele de bine din tonele de rău. Sa pot sa ma bucur de mine, de Cer, de toti si sa dau tot ce am mai bun din mine. Ah, si sa nu uit sa zâmbesc cu adevarat, cu toata inima. Sa fac buchete din bucurie si mulțumire si sa dăruiesc tuturor, in fiecare zi.

miercuri, 9 august 2017

Melodii

Sunt atâtea melodii în fiecare persoană, dar cine să le cânte? Ne e teamă să lăsăm simfoniile să iasă din inimă, păstrând gamele în mintea noastră. Ne e teamă să ne exprimăm. Ce va zice unul? Ce va spune celălalt?  În fiecare persoană sunt anumite note, unele mai joase, pline de taine, de uşi care vor să fie deschise,
de nopți nepătrunse, care vor să fie înțelese, de suflete pitite şi colorate de câte un dor. Mai sunt note înalte, care te poartă pe culmi, fugind după soare, cu flori în inimi, desenand cu creta în urma ta.
Mai sunt melodii care vor să fie ascultate şi ai încercat să le canti, dar nimeni nu a băgat de seamă ce poveşti ascunzi. Alții, în schimb, au fost atenți, dar s-au oprit la greselile tale. Dar sunt câteva persoane care au iubit şi au ținut minte ce ai spus, chiar dacă ai şovăit si te-ai încurcat, greşind câteva note. Şi, în timp ce unii te arătau cu degetul şi râdeau de tine, au fost câteva persoane care s-au ridicat în picioare şi te-au aplaudat. Atunci te-ai uitat la ei, ai zâmbit şi, poate pentru prima dată, ai simțit că poți. Că merită sa compui in continuare, deoarece melodiile din tine nu sunt în zadar, că ar trebui să trăiești mai mult. În fond, o viață ai. Pe cât e de lungă, pe atât e de scurtă.
În viață nu contează cât canti, ci cum. Îmi aduc aminte că, acum cateva luni, prin primăvară, ploua foarte tare, era frig si nimeni nu era pe afară. Florile de liliac erau peste tot. Mergeam, iar in tot haosul acela, am auzit-o. O mierla. Era pe un stâlp, fix in ploaie, în frig si vant. M-am oprit in mijlocul drumului si m-am uitat la ea. Cântecul ei era superb. A trebuit sa plec, insa mesajul ei mi-a rămas pana in ziua de azi.
Când trec printr-o furtună, recunosc ca prima data aleg sa ma plâng. De vreme, de ploi, de lacrimi, de probleme, de toate. Dar aproape niciodata nu aleg sa cant prima data. Sa ma bucur cand vijelia e prea mare. Sa arăt credință si curaj intr-o lume care decade încetul cu încetul.
La sfarsitul zilei, contează daca ai stat in ploaie si ai facut un curcubeu cu lumina si melodia din inima ta. Cine stie, poate la un moment dat se va opri cineva in mijlocul drumului si te va admira, păstrând cântecul tau o viață întreagă.

Meloman pentru o zi: Tori Kelly- Hollow




vineri, 4 august 2017

Dumnezeu nu are nevoie

Dumnezeu nu are nevoie de cântăreți
perfecți, ci de oameni din a căror viață El poate face o melodie veșnică.
Dumnezeu nu are nevoie de scriitori pricepuți şi nici de idei sclipitoare, ci are nevoie de oameni prin care El poate scrie cele mai frumoase capitole, în cuvinte simple şi fapte adevărate.
Dumnezeu nu are nevoie de oratori, ci de oameni prin care poate înviora, îndulci, mustra cu dragoste sau îndrepta cu blândețe.
Dumnezeu nu are nevoie de oameni care să arate cu degetul, criticand, ci are nevoie de oameni care să ajute, iubind.
Dumnezeu nu are nevoie de inimi pline de ură, ci de oameni cu inimi mari, încăpătoare, care să primească tot ce e mai frumos, chiar dacă frumusețea vine prin încercări.
Dumnezeu nu are nevoie de oameni care să predea lecții, netrăind ce spun. Dumnezeu nu are nevoie de vorbe, ci de fapte.
Are nevoie de oameni care visează, care îndrăznesc să coloreze lumea, care spun "da" la chemare. Are nevoie de oameni care să meargă pe valuri, să înoate sub ele, să danseze prin furtuni. Are nevoie de oameni care să râdă, să plângă, să simtă, să fie oameni.
Dumnezeu are nevoie de mine si de tine, de oameni mici cu inimi mari, pline de Cer.

luni, 31 iulie 2017

Totul este în control

Uneori, Dumnezeu te acoperă cu o
noapte lungă, tocmai pentru a prețui diminețile sau pentru a-ți arăta că stelele au farmecul lor aparte, chiar atunci când crezi că sunt neînsemnate. Ele apar mereu acolo, câteodată schimbandu-si locul, dar strălucesc în fiecare noapte şi cred că asta contează cel mai mult, indiferent în ce colț de cer se află.
Poate ceri minuni, dar uiți că minunea nu este doar mutarea muntelui, ci şi urcarea lui, iar priveliștea pe care o vei vedea după ce înfrunți toate obstacolele va merita totul.
Uneori, Dumnezeu te trimite în vale, pentru a lupta, chiar dacă tu vrei să o ocoleşti. Dar uiți că în vale devii mai puternic, iar credința va fi mai mare.
 Niciun pustiu nu este la întâmplare. Nicio furtună nu trece neobservată. Totul este în control, iar dacă tu nu crezi asta, Dumnezeu vrea să îți arate cum imposibilul devine posibil cu El. Cum valurile sunt oprite de un singur glas, iar paşii tăi vor pluti pe marea înfuriată. Cum vei cânta în valea plangerii, iar izvoarele vor țâşni din locurile moarte. Nu trebuie să privesti la problemă sau să te plângi de ea, ci trebuie să privești la Dumnezeu si să astepti ajutorul Lui, care vine întotdeauna. Doar să nu te grăbești.

luni, 24 iulie 2017

Fetelor, oare contează banii?

Mă bag în pat liniștită, cu mintea plină
de gânduri. Visam cu ochii deschiși încă, când intră cineva în cameră. Râdem amândouă şi vorbim. La un moment dat, s-a uitat la mine serios şi mi-a spus: "M., tu să iei un bărbat cu bani. Cu o groază de bani". Eu eram deja cu gândul în altă parte, numai la ce zicea ea, nu. Nu se oprește acolo, continuă.
"M., uite, o ştii pe cutărica a lui nu ştiu cine. Ea acum recent a divorțat şi s-a căsătorit cu unul care are bani, câștigă milioane pe lună, îi cumpără orice vrea, pleacă peste tot. Sau o ştii pe altă cutărica? S-a măritat cu unul plin de bani, acum au 5 masini, casă mare, sunt fericiți, trăiesc boiereşte". Auzeam printre frânturi de gânduri ce spune. Apoi s-a auzit ca un ecou: bani, bani, bani. Ia-ți bărbat cu bani, să fii fericită, nu contează cine e, poți nici să nu-l iubești, dar să-l faci să îți mănânce din palme, să o duci regeşte, doar o viață ai.
Mi-am ridicat ochii şi m-am uitat la ea. De ceva timp îmi repetă aceleaşi vorbe, încercând să mă facă să mă gândesc şi la "treburile alea serioase, nu numai la fleacuri şi vise fără rost". Doar na, mâine-poimâine apar şi căutătorii de comori.
Era noapte, momentul potrivit pentru a sta trează şi a face ordine în mine. Atunci am auzit fiecare vorbă pe care mi-a spus-o. "Mărită-te cu cine o fi, doar bani să aibă. Tu să ai tot ce vrei. Tu să te simți bine." Aşa o fi? Chiar are dreptate?  Hai, M., cred că niciodată nu ai fost aşa de amuzantă (de parcă as fi vreodată).
Fetelor, nu banii contează într-o căsnicie. Nu locul din față într-o mașină după care toți îşi întorc capul şi nici funcția pe care o deține, afacerea de succes pe care a pus-o pe picioare, renumele său sau şansa de a trăi servită la pat în fiecare dimineață cu fel de fel de minuni gătite, plecând la sfârșit de săptămână într-o vacanță de 5 zile. Cred că am început să fugim după astfel de lucruri. Am început să ne lăsăm inima deoparte, zâmbind oricărui prinț dichisit. Ce mai sunt sentimentele? Ce îți mai trebuie iubire? Dumnezeu într-o căsnicie? Aşteptare în curăție? Fugi de aici, suntem în 2017, doar nu mai crezi balivernele astea, nu? Calcă pe oameni, draga mea, astupă-ți urechile la sfaturile înțelepte, pătrunde în alte relații, căsătorește-te cu cel care îți oferă Pământul, nu Cerul. Dar să nu plângi când vei vedea că această căsnicie nu e binecuvântată.
O căsătorie care nu Îl are pe Dumnezeu la temelie, se va prăbuși, mai devreme sau mai târziu. Ce o să faci cu banii atunci când vor apărea furtuni? Ce o să faci cu privirile pline de mândrie atunci când castelul îți va fi clătinat? Ce vei face fără Dragoste atunci când viața nu va mai fi roz? Dacă vrei un bărbat care să te împlinească financiar, nu ai decât să te măriți cu el. Îl găsești la tot pasul. Dar merită să aștepți după un bărbat bogat în inimă şi în credință. Un bărbat care să îți adauge noi vise, nu alte conturi. Un bărbat care să Îl iubească pe Dumnezeu în orice vreme, nu doar în binecuvântare, ci şi la greu.
Ştiu că poate sună bine ideea de a duce o viață lipsită de griji. Dar ştii foarte bine cât de nefericită vei fi, cu tot zâmbetul tău larg pe față. Nu îți spun că nu e bine să ai bani, dar nu asta contează. Roagă-te pentru un bărbat bogat în dragoste, în răbdare, în înțelepciune, în Dumnezeu. Poți să ai tot ce îți poftește inima, dar o să rămâi cu același gol. Asa că, nu renunța şi nu pleca urechea şi mintea la vorbe dulci, ce vor fi amare ca pelinul. Nu te uita la astfel de lucruri. Cu Dumnezeu nu vei duce lipsă de nimic. Strânge comori nepieritoare în inimă împreună cu un bărbat cu inima la Cer.
 "Ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?" Matei 16:26.

miercuri, 19 iulie 2017

Ce ti-a facut inima sa zambeasca astazi?

Nu mai stim sa ne bucuram. Am pus mai presus tot ce ne intristeaza, ne-am invatat sa stam incruntati si sa nu mai pretuim nimic din jurul nostru. Privim doar in jos, dar mai sus cand?
Aceleasi zile de saptamana, aceleasi luni si aceleasi ore. Nu, timpul nu trece. Noi trecem prin el. Ziua de azi va mai fi, ora aceasta la fel, iar anotimpurile nu se schimba. Dar noi facem diferenta. Tu, impreuna cu mine.
Te-ai bucurat astazi? Stiu, treci prin atatea, dar cred ca, daca ti-ai schimba atitudinea, vei privi viata altfel. E chiar frumoasa, sa stii. Minunata. Asa ai vedea-o si tu, daca te-ai bucura, iar ca sa te bucuri, trebuie sa fii multumitor. Bucuria apare atunci cand esti atent la micile detalii, la lucrurile simple si pline de frumusete. Nu trebuie sa ai multi bani ca sa traiesti o viata plina de fericire si implinire. Iti trebuie o inima plina cu Dumnezeu, totul curgand de la sine dupa.
Vreau sa te provoc la ceva: scrie, la sfarsitul zilei, pe o foaie, ce ti-a facut inima sa zambeasca astazi. E acceptat si un suras.
Ca sa te incurajez, voi scrie prima: astazi m-am trezit cu inima mai linistita, aseara nu am fost prea bine. Sunt bucuroasa pentru ca pot lupta, cu noi puteri. Sunt bucuroasa pentru ca am reusit sa fac un tort si cand am vazut la final cum a iesit, am zambit tare (sunt incepatoare la bucatarie, hihi). Sunt bucuroasa pentru tot ce vad acum, scriind: un cer albastru, cu nori roz si portocalii, iar albastrul acesta se inchide din ce in ce mai mult la culoare (ma duce cu gandul la mare). Sunt bucuroasa pentru ca am un viitor in fata, nu stiu ce se va intampla, dar daca am un Dumnezeu maret, asa va fi si viitorul meu. Sunt bucuroasa pentru fiecare raza de soare care imi atinge pielea, pentru vantul care se joaca tare cu parul meu si nici nu il aranjez, nu are rost. Sunt bucuroasa pentru zilele senine din fata mea, pentru minunile primite printre picaturile de ploaie.
Totul ţine de tine. Lumea chiar e frumoasa, e plina de viata, de mister, de culori. Sunt atatea melodii pe care le auzi doar daca faci liniste in inima ta.
Tu pentru ce esti bucuros astazi?

Meloman pentru o zi: City and Colour - Silver And Gold




luni, 17 iulie 2017

Va fi bine

Ieri am vazut ca cerul poate fi negru,
dar la orizont sa fie roz. As fi vrut sa respir toata imaginea aceea, dar m-am multumit sa o am in inima. Am inteles ca viata, oricat de grea ar fi, are ceva frumos dupa orice capitol urat. Dar, ca sa treci peste ce e negru, trebuie sa intorci pagina. Sa privesti dincolo de tonele de rau si sa cauti grauntele de bine.
Nu ştiu prin ce ai trecut azi. Nu ştiu dacă ai eșuat la ceva, dacă ziua nu a fost deloc bună, dacă nimeni nu a observat munca ta sau dacă cineva a râs de tine. Nu ştiu câți cred în tine, câți te susțin, câți vor să îți atingi visele sau cine îți pune piedici. Nu ştiu cine te-a târât prin noroi sau cine ti-a înfipt spini când tu ai dăruit flori. Te-ai așteptat să primești şi tu trandafiri, dar uite că mai sunt si oameni din ăstia. Nu-i nimic, învață să iubești, culegând dintre spini mărgăritare.
Nu ştiu ce ti s-a intamplat azi, dar sunt sigură că Soarele va răsări. Poate chiar acum apar primele raze. Si stii cum înveți să prețuiești diminețile? În cel mai mare întuneric, când parcă nu există nicio sansă.
Mă rog să primești acel zâmbet pe care il meriti după atâta timp. Nu îți face probleme, cineva chiar apreciază ce faci. Cineva se bucură că existi. Lumea ar fi atât de seacă dacă tu nu ai fi. Nu renunța dacă azi a fost rău. Tu pune-te pe genunchi şi povestește lui Dumnezeu cum te-au rănit. Stii ca El plânge pentru tine? Şi că Îl doare când pe tine te doare? Nu ai idee. Lui Dumnezeu îi pasă de tine. De căderile tale şi de lupte. Şi nu numai Lui. Caută persoanele care te încurajează să înaintezi când e greu. Iubeste cand e greu, trăiește cand e greu, plângi când e greu şi adună zâmbete pentru timpurile grele. Visează când realitatea e grea şi fi o minune când toți cer minuni. Tu eşti exact unde trebuie să fii, înflorește acum. Acum este timpul tău. Ia-ti ghiozdanul în spate, privește în jurul tău si înaintează. E timpul să ti se schimbe drumul.

"Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întăreşte-te şi fii om!" 1 Imparati 2:2

marți, 11 iulie 2017

Amalgam de cuvinte

Sunt furtuni care nu se vad, dar se simt, cu soarele sus pe cer, in plina zi. Sunt ploi care bat mereu, cu geamurile larg deschise de la caldura. Sunt lacrimi care se ascund in spatele zambetelor senine, dorind sa fie topite, inghitite de cate un pas facut pe drum. Sunt vise pitite de aripi frante, pene smulse si purtate de altii. Vise care vor sa fie inaltate si purtate departe.
Pun mana pe tot ce imi pare stricat si frumos, demolat si misterios. De mica am obiceiul asta si se pare ca nici acum nu am scapat de el. Imi place sa pun mana, sa simt, sa imi imaginez oare cum a fost. Cred ca asa e si in inima. O multime de povesti tragice si frumoase. O multime de castele demolate si reconstruite de o culoare, un sunet, o idee, un dor. O multime de perle si ghimpi, de desene colorate frumos si foi rupte si facute ghem, la gunoi. O multime de cuvinte nespuse, de rugaciuni nerostite, de dureri neintelese.
Daca pui mana pe inima ta, ce ai simti? Asprime? Duritate? Cum arata ea? In exterior cu soare si in interior cu nori? Simti ceva stricat? Ceva faramitat? Parca nu mai poate sa bata, iar secundarul se opreste cumva in loc. 
Oh, si parca pierzi controlul, parca nu mai exista nicio portita de scapare, nimeni nu vede si nu aude strigatul tau mut. Esti in vale si in vale totul e uscat. Totul e un desert in plina vijelie, iar inima ta e ingropata in nisip. Dar stiu ca daca il lasi pe Dumnezeu sa puna mana pe inima ta, nu va mai fi faramitata. Iar din desert stiu ca vor creste florile cele mai rare. Stiu ca totul se darama in jurul tau si incerci sa pui iar mana, incerci sa aranjezi caramizile care nu mai vor sa stea, incerci sa aduni ce a mai ramas intreg din tine. Dar trebuie sa inveti sa nu mai detii controlul, ci lasa-te in mana lui Dumnezeu. Vezi ce poate construi El. Nu iti face Turnul Babel, daca El vrea sa iti faca o arca. 
Ceva frumos va iesi pana la urma. Trebuie doar sa pui mana si sa simti. Atat.
Sper ca intelegi ceva din ce am scris, este un amalgam de stari in acest moment.

marți, 4 iulie 2017

Poate ca e greu, dar nu renunt

Nu inteleg nimic din ce se intampla acum. Am senzatia ca nu e nimic la locul lui, privind in inima mea. E iar dezastru, iar furtuna a facut iar probleme. Mie imi plac furtunile, dar sunt diferite: sunt unele care ma racoresc, altele care ma bucura. dar sunt cateva care fac dezordine mare si creeaza haos. Cred ca e bine sa iti lasi furtunile din tine sa strige. Sa nu le ascunzi, sa le lasi asa, sa faca haos in tine si sa vezi ce ramane dupa ea. Ce e spulberat usor si ce ramane inradacinat. Ce se indoaie repede si ce ramane in picioare.
Nu imi place sa nu stiu ce va fi mai departe. Ma cam sperie asta. Uneori e palpitant, fiecare zi fiind o noua aventura la care pornesc cu sufletul la gura, iar alteori ajung la niste intersectii si nu stiu unde sa merg. Culmea, mai e si ceata, ca sa fie mai frumos. Am sperat ca va fi diferit de data aceasta, dar am senzatia ca zilele se scurg la fel de incet si repede, nici nu imi dau seama, dar simt ca nu imi pot atinge visele despre care am tot vorbit in ultimul timp.
Sunt asa ametita si nu pot trai cu adevarat. Am atatea in cap si nu pot face nimic, nu pot incepe cu ceva, nu stiu ce sa fac sau unde sa ma duc. Dar stiu ca ma pot ruga. De fapt, nu, acum nu pot. Nu am cuvinte, dar ti-am mai zis ca suspinele sunt mult mai intelese decat cuvintele. Nu mai am putere si acum parca toti tac. Dar daca Dumnezeu da aripi si vise, inseamna ca voi zbura la un moment dat, nu? Acum sunt la pamant si tanjesc sa-mi ridic aripile. dar cred ca imi lipsesc credinta si curajul. Unii deja sunt spre Cer, au sarit demult peste frica, dar ma gandesc ca nu voi reusi. In fond, esecul face parte din viata de zi cu zi, iar de succes ai parte mai rar.
Care imi e scopul? Oare chiar sunt folositoare? Oare chiar e ceva spectaculos in viata asta? Asa am crezut pana zilele trecute. Am crezut ca pot si ca totul e frumos, chiar si cand e greu. Doamne, si ce greu e acum. As vrea sa las balta tot, dar e ceva in mine care nu vrea sa renunte.
As vrea sa fiu o minune, dar se pare ca acum astept si eu cateva. Iar sunt in apus. Incerc sa numar stelele, dar cand ajung la 20 ma incurc, ca se amesteca stelele cu lacrimile mele si la un moment dat cad ca niste scantei.
Nu stiu de ce te-am incarcat cu astfel de ganduri, dar asta e jurnalul meu. Cred ca te-ai obisnuit cat de cat cu mine, nu-i asa? 

luni, 3 iulie 2017

Bună, inimă

Bună, inimă. Stiu, eşti căzută. Stiu, ai şi
răni si simt cât te dor. Dar aşa se întâmplă când strângi cioburi în palme. Te ranesti. Am strâns mii de cioburi, crezând că fiecare e un vis, ca fiecare sticlă este colorată, oarecum văzând un curcubeu în fiecare. Dar când am pus mâna, s-au fărâmat toate visele şi de undeva a început să picure sânge. Nu am băgat în seamă asta, am zis ca pot merge înainte. Dar ce rău e să pornești iar la drum fără să ai rănile bandajate.
Bună, inimă. Ai visat mult si ai zis că vei schimba lumea din jurul tău. Dar ai obosit așteptând, ai obosit sperând şi eu nu am băgat de seamă. Te-am forțat prea mult si nu ar fi trebuit. Dar stii ceva? Sunt mândră cu tine. Sunt mândră de rănile purtate şi de tot ce e sfărâmat în ea. Ai purtat lupte grele, ai plâns în fiecare noapte şi totuși, nu te-ai oprit din bătut. La un moment dat băteai asa de încet încât a trebuit să pun mâna pe piept să văd dacă mai simt. Şi încă o fac. Asta e una din slăbiciune tale, inimă. Simți prea mult.
Bună, inimă. Nu-i nimic dacă nu mai poți. E nevoie de o pauză. Uneori nu Îi înțelegi planul lui Dumnezeu şi nu stii pe unde să mergi. Totul e în ceață. Nu îți mai stii rostul, nu stii ce trebuie să mai faci. Dar un lucru e clar: trebuie să bați. Să închei ziua cu Dumnezeu. Chiar dacă suspinele țin locul cuvintelor, nu e nimic. El înțelege foarte bine lacrimile şi durerea.
La un moment dat, în inima ta va fi o grădină, iar ceilalți vor rupe flori din ea şi buchetele vor răspândi parfumul ceresc. Dar ține minte, dragă inimă: florile cresc doar dacă sunt lacrimi. Unde Soarele pătrunde printre crăpături.
Bună, inimă. Poate dimineața va fi bună.

joi, 29 iunie 2017

Fă ca vara aceasta să conteze

Fă ca vara asta să conteze. Fă
imposibilul posibil. Nu stiu ce planuri ai, la ce visezi sau ce minuni astepti, dar vara asta fă in asa fel încât sa fii o minune în vietile multor oameni. Dar ca sa faci asta, trebuie să iti lasi inima deschisă. Să iesi din zona ta de confort şi sa trăiesti cu adevarat. Vara aceasta aduna amintiri, trăieste si iubeste. Vara asta lasă-ti pasii sa te duca oriunde, dar ia si lumina cu tine. Poate unde vei ajunge va fi întuneric. Nu-ti pot spune că va fi bine mereu sau ca nu vei fi rănit pentru ca, atunci cand iti lasi inima deschisă, te vor costa multe. Dar fără durere nu îți poți schimba inima, pana la urmă frumusețea vine prin ea, daca o lasi sa te învețe ceva.
Fii o binecuvântare în locul unde esti așezat si fa o diferență. Iti trebuie doar putin curaj.
Nu stiu ce planuri are Dumnezeu cu tine, dar daca Îi ceri să iti arate ce sa faci in 3 luni, sigur iti va răspunde.
 Sunt sigura ca acest capitol va fi unul frumos. Si oricum, asta imi doresc din toata inima: ca viața mea sa fie o carte care merită sa fie citită. O poveste despre cum cenuşa a fost înlocuită cu flori si viață.

marți, 27 iunie 2017

Tu poți!

Ştii ceva? Eu cred că tu eşti un om care
poate. Îl iei prea mult pe "e imposibil" în brațe şi îți e frică. Îți e frică de respingere. Te gândești la ce vor spune ceilalți. Cum vor reacționa.
Dacă stai prea mult pe țărm, privind marea şi întrebându-te ce se va întâmpla dacă pui piciorul în apă, nu rezolvi nimic. Tu ai un dar. Ai ceva de preț pus în tine, ai ceva prin care poți schimba lumea, prin care poți face diferența. Eşti persoana potrivită care poate înota împotriva curentului. Care poate aduce din nou albastrul cerului în inimi. Tu eşti persoana care poate lupta. Da, eşti un luptător. Unul care are atâtea răni, atâtea căderi şi cenuşă în viață. Dar fiecare cicatrice are o poveste de spus şi cred că a ta merită cu siguranță să fie povestită. Nu trebuie să fii perfect, ci doar dispus, aşa cum eşti. Dumnezeu e expert în folosirea inimilor frânte, tocmai pentru a arăta lumii frumusețea pe care o poate aduce El. Ce dacă ai încercat şi nu a mers? Cine a zis că îți va reusi din prima? Încearcă până vezi rezultatele, până vezi norul de ploaie în plin deşert.
Tu ai o chemare. Lumea are nevoie de tine. Eşti folositor şi important. Fă în aşa fel încât viața ta să fie o carte bine scrisă. Aşa că, te provoc să dai o pagină mai departe, să începi un nou capitol, folosind ce ti-a dat Dumnezeu. "Dezleagă-te de țărm, ridică-ți pânzele sus şi du-te în larg!"

miercuri, 21 iunie 2017

Fii femeie cu adevărat

Draga mea, nu trebuie să atragi cu
corpul tău, ci cu inima. Stiu că societatea pune mare preț pe noi, fetele, oferindu-ne modelul suprem al femeii: înaltă, slabă, cu forme, păr bogat şi alte chestii trecătoare, adăugându-se senzualitatea. Şi despre asta vreau să scriu astăzi.
Nu prea le am eu cu subiectele de genul acesta, dar sper să îmi iasă.
Femeia este pusă pe un piedestal, toate dorindu-ne să fim ca ea, ca ACEA femeie, care atrage privirile, sucește mințile şi care este mereu admirată. Ai minți dacă ai spune că nu e adevărat, cel puțin o dată în viață ți-ai dorit asta. (cel puțin)
Te privești în oglindă şi nu îți place ce vezi: ici-colo ai kilograme în plus, dinții nu sunt drepți, nu eşti înaltă, tenul e nu ştiu cum, părul e prea drept, prea ondulat, prea închis la culoare sau prea deschis, prea mulți pistrui, un semn de naştere pe care nu-l suporți. Dacă stai şi te analizezi din cap până în picioare, nu ți-ai spune că eşti frumoasă pentru că îți vezi imperfecțiunile. (sau, mă rog, aşa le numim noi)
Ai observat ca societatea face orice ca să îți arate că senzualitatea este bună, nu e nimic greşit la ea. Şi ce s-a gândit ea să facă: să te bombardeze cu ideea asta prin reviste, melodii, TV, modă. Îți spune că, dacă vrei să atragi un bărbat, trebuie să fii sexy. Să arăți cât poți de mult din piele. Ce e aia modestie? Fă cu ochiul, sari pe el, joacă-te cu inima lui, apoi lasă-l baltă. Doar e bărbat şi merită. Ştii, dacă vrei să faci asta, nu ai decât. Ia-ți cea mai scurtă fustă sau ia-ți una midi, dar să crape pe picioare şi cucerește. Râzi cu toți, fii zgomotoasă, fă-ți simțită prezența. Dar ține minte: o femeie care se îmbracă şi se poartă vulgar o să atragă exact genul de bărbați pe care nu-i vrea. Îmi place foarte mult afirmația lui Eliade: "Pe o femeie care-şi subliniază contururile obscene nu o poţi privi altfel decât obscen.(...). Femeia ne invită întotdeauna s-o privim aşa cum vrea ea."
Draga mea, nu trebuie să arăți din tine pentru a atrage un bărbat. Nu trebuie să îți cobori standardele, nici să cedezi presiunilor. Cred că ne-am pierdut feminitatea undeva pe drum. Nu mai ştim ce înseamnă modestie şi nici eleganță. Nu mai ştim să fim rezervate, să ne păstrăm aura aceea de mister lăsată de Dumnezeu. Dacă vrei să atragi un bărbat care Îl are pe Dumnezeu în inimă şi care are o relație vie cu El, trebuie să Îl ai şi tu în viața ta. Dumnezeu niciodată nu va da un înger unui demon şi nici invers (sper că s-a înțeles vorba asta). Nu poți să ceri un soț credincios dacă tu umbli aiurea prin inimile lor. Nu poți să atragi un bărbat credincios prin vulgaritate şi nici prin senzualitate. Şi ce dacă asta sunt vremurile? Ce dacă suntem în 2017 şi toate fetele fac asta? Ce îți pasă că modelele acestea sunt promovate şi dorite de public? Modernul merge mână în mână cu decența şi bunul-gust. Tu fii femeia diferită, cu caracter diferit şi principii diferite. Fii femeia puternică, frumoasă, misterioasă, sensibilă, iubitoare, luptătoare, având Cerul în inimă. Nu trebuie să fii ca ele. Trebuie să te regăsești, să vezi ce îți place. Fii diferită. Schimbă lumea din jurul tău prin strălucirea ta. Adună în suflet comori care nu se duc, adună bunătatea, dragostea, răbdarea, frumusețea. Răspândește parfumul Cerului. Eşti frumoasă exact aşa cum eşti şi crede-ma că nu o zic aiurea. Poți să te aranjezi, poți să îți dai cu un ruj pe buze, poți să te parfumezi, fii feminină, nu pisicoasă. E o diferență. Fii elegantă, fii modernă, dar decentă. Investește în darurile tale, în talentele tale. Visează. Îmbrățișează "imperfecțiunile" tale, ieşi din casă şi strălucește. Râzi, plângi, simte, trăiește!

marți, 20 iunie 2017

Dor de ducă

Ah, şi cât mi-e dor să plec, să las totul
baltă, să îmi iau un ghiozdan în spate şi să mă urc în primul tren. Să nu mă uit înapoi, ci să înaintez şi să cobor undeva, intr-o gară oarecare. Să mă opresc în mijlocul ei şi să îmi las inima să o ia la goană, să simtă tare. Mi-e dor de oameni străini, să scriu despre ei când nu se așteaptă, eu undeva în umbră, cu soarele în spate, cu creionul si caietul după mine, scriind despre Lumină si doruri ale sufletului. Să îmi las picioarele să meargă pe străzi neumblate, să îmbrățișez fiecare vis din mine, fiecare foşnet de vânt, să mă arunc în mijlocul necunoscutului.
Într-o zi am să îmi iau un bilet şi am să mă duc, am să mă pierd în fiecare lucru ascuns, am să strâng amintiri. Eu, cu un ghiozdan în spate, cu creionul într-un buzunar si caietul în mâna, cu priviri curioase şi un drum lung si frumos în față. O pasăre în libertate, o mierlă care cântă în ploaie, o libelulă care strălucește în noapte.

luni, 19 iunie 2017

Astăzi mi-a fost dor de tine

Astăzi te-am căutat puțin şi mi s-a făcut
dor de tine. Am simțit nevoia să iubesc şi să fiu iubită de tine, să râdem sau să tăcem şi să ne privim. La un moment dat am crezut că te zăresc, dar am dispărut în dimineață, ca roua şi am vrut să număr minutele până se făcea iar noapte, ca să pot scrie poezii despre tot ce am văzut astăzi.  Se face un gol în mine si totuşi, tu nu ştii. Tu nu ştii cât ți-am cântat în inimă. Cât am tresărit si am vrut să fug. Am vrut să mă pitesc, să mă împotrivesc, crede-mă că am dat de atâtea ori cu pumnii în mintea mea atunci când tu apăreai, asa, pe nesimțite.
Îmi place să mă joc de-a v-ați ascunselea cu tine, să mă ascund eu ca tu să mă cauți si invers, dar parcă astăzi mi-aş fi dorit să îmi ieşi în cale cu un zâmbet larg pe față si eu să fug spre tine. 
Dar m-am trezit la realitate si iar am ajuns la concluzia că nu pot face altceva decât să te aștept. Aşa cum aștept în fiecare an să înflorească bujorii doar o dată, aşa cum aştept să miroasă peste tot a tei pentru câteva zile, asa cum aştept fiecare zi cu sufletul la gură. Am să te aştept şi când Dumnezeu ne va intersecta drumul, vom înota amândoi într-o mare adâncă. Am să aştept, rugându-mă, iubind şi lucrând. Ştiu că într-o zi, poate acum sau poate mâine, vom râde amândoi mână-n mână, cu Soarele în buzunare si cu Cerul în inimă. O singură inimă. 
Astăzi e una din acele zile când mi-e dor de tine. 

sâmbătă, 17 iunie 2017

Predare

Doamne, aduc la Tine vise stinse si cenuşa lor. Îți aduc speranțele mele care au apus şi necredința. Îți aduc îndoielile, întrebările, lacrimile, marile "de ce"-uri, răzvrătirile, furia, neînțelegerile mele. Da, Doamne, nu înțeleg de ce alegi să lucrezi în felul acesta. Nu înțeleg tăcerea Ta. Îți aduc nopțile nedorite si nedormite, Ți-am dat frământările mele, Ti-am spus si ce iubesc. Nu stiu în fața căror uşi închise stau, nu stiu dacă să plec, dacă să iau mâna de pe clanță. Aduc la Tine zilele în care a răsărit si Soarele, în care, în timpul ploii, am zărit un curcubeu. Nu stiu unde mă vrei, dar sunt aici.
Stii, mai am ceva sa Îți dau. E ceva mic si de mare însemnătate. E foarte lovită si săraca, sângerează pe alocuri, dar stii câte a îndurat si câte a simtit? Îți aduc inima, e vai de ea, dar bate. Uneori mai tare, alteori abia daca se aude, câte un tic, apoi tac, apoi crede ca nu mai poate si asa e. Dar Tu stii ce faci, Tu esti Ceasornicarul care poate sa o repare. Inimile rănite si deznădăjduite sunt de preț pentru Tine.
Eu mai râd si ascund ce trăiesc, dar uneori doare tare, asa de tare. Câte ploi nu imi bat in geam, dar in ochii lor e Soare. Stiu ca trebuie sa ma incred in Tine, asa ca am sa scriu ce simt, ca ceilalti, care trec prin aceleasi trăiri, sa nu dea inapoi, chiar daca e dificil drumul.
Doamne, las in mana Ta toate problemele mele, toate dezamăgirile, doruri si tot ce iubesc si am sa Te las sa faci o poveste din mine. O poveste care se va merita sa fie citită.

marți, 13 iunie 2017

Trăiește!

Sa-ti laşi inima deschisă mereu pentru
ca, altfel, nu poți lăsa ceva frumos în urma ta. Cum ai vrea sa trăiești, fără inimă? Să simți nu este o slăbiciune, ci e chiar putere pentru ca sunt puțini care mai fac asta. Să simti, in zilele noastre, e demodat. Totul se face fără inimă. Te detasezi complet, doar asta ne învață ceilalți: să fii doar o umbră, care se agită încoace si-ncolo, fără țintă. O marionetă.
Trăiește! Asa imi place să simt ca inima o ia la goană cand ma gandesc la atatea lucruri frumoase, la viitor. Visează si atinge-ti visele. Nu cred ca ai vrea sa traiesti toata viața, intrebandu-te "oare cum ar fi fost daca...".
Zboară, asa ca pasărea, iubeste libertatea, iubeste ce ti-a dat Dumnezeu pentru a fi o binecuvântare aici si acum.
Trăieste, dragul meu! Traieste fiecare clipa, fiecare zi, cu bune si rele, fă să conteze totul. Dă din Dumnezeu, aruncă iubirea Sa peste tot, în special în locurile întunecoase. Fa-ti curaj si arunca-te in larg. Curentii sunt puternici, dar viața e si mai puternica. Nu-ti fie teama sa te bucuri. Dumnezeu nu vrea oameni tristi, figuri de lut încruntate, ci vrea oameni. Oameni cu inima deschisă, să adune comori nepieritoare, sa adune Cerul in ei si tot ce e frumos. Ah, am uitat sa-ti spun. Sa stii ca frumusețea, de multe ori, vine prin durere. Ai senzatia ca ai murit de atatea ori. Dar dupa o lovitură puternica, te ridici altfel, cu mai mult avânt si curaj sa mergi tot înainte.
Trăieste cu adevarat, nu doar supraviețui. Nimic nu va fi mai frumos decat sa stii ca s-a meritat totul si ca ai croit un drum cu flori, apusuri, credință, lacrimi si viață. "Fii om" (1 Corinteni 16:13)