miercuri, 19 iulie 2017

Ce ti-a facut inima sa zambeasca astazi?

Nu mai stim sa ne bucuram. Am pus mai presus tot ce ne intristeaza, ne-am invatat sa stam incruntati si sa nu mai pretuim nimic din jurul nostru. Privim doar in jos, dar mai sus cand?
Aceleasi zile de saptamana, aceleasi luni si aceleasi ore. Nu, timpul nu trece. Noi trecem prin el. Ziua de azi va mai fi, ora aceasta la fel, iar anotimpurile nu se schimba. Dar noi facem diferenta. Tu, impreuna cu mine.
Te-ai bucurat astazi? Stiu, treci prin atatea, dar cred ca, daca ti-ai schimba atitudinea, vei privi viata altfel. E chiar frumoasa, sa stii. Minunata. Asa ai vedea-o si tu, daca te-ai bucura, iar ca sa te bucuri, trebuie sa fii multumitor. Bucuria apare atunci cand esti atent la micile detalii, la lucrurile simple si pline de frumusete. Nu trebuie sa ai multi bani ca sa traiesti o viata plina de fericire si implinire. Iti trebuie o inima plina cu Dumnezeu, totul curgand de la sine dupa.
Vreau sa te provoc la ceva: scrie, la sfarsitul zilei, pe o foaie, ce ti-a facut inima sa zambeasca astazi. E acceptat si un suras.
Ca sa te incurajez, voi scrie prima: astazi m-am trezit cu inima mai linistita, aseara nu am fost prea bine. Sunt bucuroasa pentru ca pot lupta, cu noi puteri. Sunt bucuroasa pentru ca am reusit sa fac un tort si cand am vazut la final cum a iesit, am zambit tare (sunt incepatoare la bucatarie, hihi). Sunt bucuroasa pentru tot ce vad acum, scriind: un cer albastru, cu nori roz si portocalii, iar albastrul acesta se inchide din ce in ce mai mult la culoare (ma duce cu gandul la mare). Sunt bucuroasa pentru ca am un viitor in fata, nu stiu ce se va intampla, dar daca am un Dumnezeu maret, asa va fi si viitorul meu. Sunt bucuroasa pentru fiecare raza de soare care imi atinge pielea, pentru vantul care se joaca tare cu parul meu si nici nu il aranjez, nu are rost. Sunt bucuroasa pentru zilele senine din fata mea, pentru minunile primite printre picaturile de ploaie.
Totul ţine de tine. Lumea chiar e frumoasa, e plina de viata, de mister, de culori. Sunt atatea melodii pe care le auzi doar daca faci liniste in inima ta.
Tu pentru ce esti bucuros astazi?

Meloman pentru o zi: City and Colour - Silver And Gold




luni, 17 iulie 2017

Va fi bine

Ieri am vazut ca cerul poate fi negru,
dar la orizont sa fie roz. As fi vrut sa respir toata imaginea aceea, dar m-am multumit sa o am in inima. Am inteles ca viata, oricat de grea ar fi, are ceva frumos dupa orice capitol urat. Dar, ca sa treci peste ce e negru, trebuie sa intorci pagina. Sa privesti dincolo de tonele de rau si sa cauti grauntele de bine.
Nu ştiu prin ce ai trecut azi. Nu ştiu dacă ai eșuat la ceva, dacă ziua nu a fost deloc bună, dacă nimeni nu a observat munca ta sau dacă cineva a râs de tine. Nu ştiu câți cred în tine, câți te susțin, câți vor să îți atingi visele sau cine îți pune piedici. Nu ştiu cine te-a târât prin noroi sau cine ti-a înfipt spini când tu ai dăruit flori. Te-ai așteptat să primești şi tu trandafiri, dar uite că mai sunt si oameni din ăstia. Nu-i nimic, învață să iubești, culegând dintre spini mărgăritare.
Nu ştiu ce ti s-a intamplat azi, dar sunt sigură că Soarele va răsări. Poate chiar acum apar primele raze. Si stii cum înveți să prețuiești diminețile? În cel mai mare întuneric, când parcă nu există nicio sansă.
Mă rog să primești acel zâmbet pe care il meriti după atâta timp. Nu îți face probleme, cineva chiar apreciază ce faci. Cineva se bucură că existi. Lumea ar fi atât de seacă dacă tu nu ai fi. Nu renunța dacă azi a fost rău. Tu pune-te pe genunchi şi povestește lui Dumnezeu cum te-au rănit. Stii ca El plânge pentru tine? Şi că Îl doare când pe tine te doare? Nu ai idee. Lui Dumnezeu îi pasă de tine. De căderile tale şi de lupte. Şi nu numai Lui. Caută persoanele care te încurajează să înaintezi când e greu. Iubeste cand e greu, trăiește cand e greu, plângi când e greu şi adună zâmbete pentru timpurile grele. Visează când realitatea e grea şi fi o minune când toți cer minuni. Tu eşti exact unde trebuie să fii, înflorește acum. Acum este timpul tău. Ia-ti ghiozdanul în spate, privește în jurul tău si înaintează. E timpul să ti se schimbe drumul.

"Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întăreşte-te şi fii om!" 1 Imparati 2:2

marți, 11 iulie 2017

Amalgam de cuvinte

Sunt furtuni care nu se vad, dar se simt, cu soarele sus pe cer, in plina zi. Sunt ploi care bat mereu, cu geamurile larg deschise de la caldura. Sunt lacrimi care se ascund in spatele zambetelor senine, dorind sa fie topite, inghitite de cate un pas facut pe drum. Sunt vise pitite de aripi frante, pene smulse si purtate de altii. Vise care vor sa fie inaltate si purtate departe.
Pun mana pe tot ce imi pare stricat si frumos, demolat si misterios. De mica am obiceiul asta si se pare ca nici acum nu am scapat de el. Imi place sa pun mana, sa simt, sa imi imaginez oare cum a fost. Cred ca asa e si in inima. O multime de povesti tragice si frumoase. O multime de castele demolate si reconstruite de o culoare, un sunet, o idee, un dor. O multime de perle si ghimpi, de desene colorate frumos si foi rupte si facute ghem, la gunoi. O multime de cuvinte nespuse, de rugaciuni nerostite, de dureri neintelese.
Daca pui mana pe inima ta, ce ai simti? Asprime? Duritate? Cum arata ea? In exterior cu soare si in interior cu nori? Simti ceva stricat? Ceva faramitat? Parca nu mai poate sa bata, iar secundarul se opreste cumva in loc. 
Oh, si parca pierzi controlul, parca nu mai exista nicio portita de scapare, nimeni nu vede si nu aude strigatul tau mut. Esti in vale si in vale totul e uscat. Totul e un desert in plina vijelie, iar inima ta e ingropata in nisip. Dar stiu ca daca il lasi pe Dumnezeu sa puna mana pe inima ta, nu va mai fi faramitata. Iar din desert stiu ca vor creste florile cele mai rare. Stiu ca totul se darama in jurul tau si incerci sa pui iar mana, incerci sa aranjezi caramizile care nu mai vor sa stea, incerci sa aduni ce a mai ramas intreg din tine. Dar trebuie sa inveti sa nu mai detii controlul, ci lasa-te in mana lui Dumnezeu. Vezi ce poate construi El. Nu iti face Turnul Babel, daca El vrea sa iti faca o arca. 
Ceva frumos va iesi pana la urma. Trebuie doar sa pui mana si sa simti. Atat.
Sper ca intelegi ceva din ce am scris, este un amalgam de stari in acest moment.

marți, 4 iulie 2017

Poate ca e greu, dar nu renunt

Nu inteleg nimic din ce se intampla acum. Am senzatia ca nu e nimic la locul lui, privind in inima mea. E iar dezastru, iar furtuna a facut iar probleme. Mie imi plac furtunile, dar sunt diferite: sunt unele care ma racoresc, altele care ma bucura. dar sunt cateva care fac dezordine mare si creeaza haos. Cred ca e bine sa iti lasi furtunile din tine sa strige. Sa nu le ascunzi, sa le lasi asa, sa faca haos in tine si sa vezi ce ramane dupa ea. Ce e spulberat usor si ce ramane inradacinat. Ce se indoaie repede si ce ramane in picioare.
Nu imi place sa nu stiu ce va fi mai departe. Ma cam sperie asta. Uneori e palpitant, fiecare zi fiind o noua aventura la care pornesc cu sufletul la gura, iar alteori ajung la niste intersectii si nu stiu unde sa merg. Culmea, mai e si ceata, ca sa fie mai frumos. Am sperat ca va fi diferit de data aceasta, dar am senzatia ca zilele se scurg la fel de incet si repede, nici nu imi dau seama, dar simt ca nu imi pot atinge visele despre care am tot vorbit in ultimul timp.
Sunt asa ametita si nu pot trai cu adevarat. Am atatea in cap si nu pot face nimic, nu pot incepe cu ceva, nu stiu ce sa fac sau unde sa ma duc. Dar stiu ca ma pot ruga. De fapt, nu, acum nu pot. Nu am cuvinte, dar ti-am mai zis ca suspinele sunt mult mai intelese decat cuvintele. Nu mai am putere si acum parca toti tac. Dar daca Dumnezeu da aripi si vise, inseamna ca voi zbura la un moment dat, nu? Acum sunt la pamant si tanjesc sa-mi ridic aripile. dar cred ca imi lipsesc credinta si curajul. Unii deja sunt spre Cer, au sarit demult peste frica, dar ma gandesc ca nu voi reusi. In fond, esecul face parte din viata de zi cu zi, iar de succes ai parte mai rar.
Care imi e scopul? Oare chiar sunt folositoare? Oare chiar e ceva spectaculos in viata asta? Asa am crezut pana zilele trecute. Am crezut ca pot si ca totul e frumos, chiar si cand e greu. Doamne, si ce greu e acum. As vrea sa las balta tot, dar e ceva in mine care nu vrea sa renunte.
As vrea sa fiu o minune, dar se pare ca acum astept si eu cateva. Iar sunt in apus. Incerc sa numar stelele, dar cand ajung la 20 ma incurc, ca se amesteca stelele cu lacrimile mele si la un moment dat cad ca niste scantei.
Nu stiu de ce te-am incarcat cu astfel de ganduri, dar asta e jurnalul meu. Cred ca te-ai obisnuit cat de cat cu mine, nu-i asa? 

luni, 3 iulie 2017

Bună, inimă

Bună, inimă. Stiu, eşti căzută. Stiu, ai şi
răni si simt cât te dor. Dar aşa se întâmplă când strângi cioburi în palme. Te ranesti. Am strâns mii de cioburi, crezând că fiecare e un vis, ca fiecare sticlă este colorată, oarecum văzând un curcubeu în fiecare. Dar când am pus mâna, s-au fărâmat toate visele şi de undeva a început să picure sânge. Nu am băgat în seamă asta, am zis ca pot merge înainte. Dar ce rău e să pornești iar la drum fără să ai rănile bandajate.
Bună, inimă. Ai visat mult si ai zis că vei schimba lumea din jurul tău. Dar ai obosit așteptând, ai obosit sperând şi eu nu am băgat de seamă. Te-am forțat prea mult si nu ar fi trebuit. Dar stii ceva? Sunt mândră cu tine. Sunt mândră de rănile purtate şi de tot ce e sfărâmat în ea. Ai purtat lupte grele, ai plâns în fiecare noapte şi totuși, nu te-ai oprit din bătut. La un moment dat băteai asa de încet încât a trebuit să pun mâna pe piept să văd dacă mai simt. Şi încă o fac. Asta e una din slăbiciune tale, inimă. Simți prea mult.
Bună, inimă. Nu-i nimic dacă nu mai poți. E nevoie de o pauză. Uneori nu Îi înțelegi planul lui Dumnezeu şi nu stii pe unde să mergi. Totul e în ceață. Nu îți mai stii rostul, nu stii ce trebuie să mai faci. Dar un lucru e clar: trebuie să bați. Să închei ziua cu Dumnezeu. Chiar dacă suspinele țin locul cuvintelor, nu e nimic. El înțelege foarte bine lacrimile şi durerea.
La un moment dat, în inima ta va fi o grădină, iar ceilalți vor rupe flori din ea şi buchetele vor răspândi parfumul ceresc. Dar ține minte, dragă inimă: florile cresc doar dacă sunt lacrimi. Unde Soarele pătrunde printre crăpături.
Bună, inimă. Poate dimineața va fi bună.